Percheziţii la Vâlcea, în această dimineaţă

perchezitii-de-amploare-in-mai-multe-judete-prejudiciul-este-estimat-la-24-de-milioane-de-euro-314758Comunicat de presă – În această dimineaţă, poliţiştii de la IPJ Vâlcea efectuează 4 percheziţii domiciliare în judeţele Vâlcea şi Argeş. Obiectul de activitate al societăţilor este  colectarea şi comercializarea de deşeurilor neferoase.

La data de 28 iunie a.c., poliţiştii de investigare a criminalităţi economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, desfăşoară 4 percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal în care două persoane sunt bănuite de comiterea infracţiunilor de  evaziune fiscală şi spălare de bani. Din cercetări, a reieşit că, în perioada  2010 – 2015, cei în cauză, în calitate de administratori, ar fi înregistrat, în mod fictiv, în evidenţele contabile, achiziţii de bunuri, deducându-şi, în mod ilegal, impozitele faţă de bugetul de stat. Obiectul de activitate al societăţilor este colectarea şi comercializarea de deşeurilor neferoase. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională este de peste 500.000 de lei. La activităţi, au participat şi luptătorii ai Serviciului de Acţiuni Speciale, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale, un specialist criminalist din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean – Vâlcea, dar şi poliţişti din cadrul IPJ Argeş. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button