Administratie

„Turiştii sunt baza dezvoltării Olăneştiului, fără ei am fi doar o comună”

* primarul Gheorghe Ciucă continuă investiţiile în infrastructură, pentru a ridica staţiunea la rangul de perlă a României şi a atrage tot mai mulţi vizitatori

În ultimii doi ani, sub tutela edilului Gheorghe Ciucă, administraţia publică din oraşul Băile Olăneşti a elaborat o serie de proiecte care, în cele din urmă, vor transforma staţiunea vâlceană într-una dintre cele mai bine dezvoltate la nivelul infrastructurii din România. Anul acesta,  în pofida recesiunii economice care i-a afectat profund pe români, Olăneştiul a înregistrat parcă un record al numărului de turişti care au ales să-şi petreacă vacanţa în frumoasa staţiune montană. Pensiunile şi hotelurile au fost ocupate la capacitate maximă, iar proprietarii de imobile au fost şi ei solicitaţi cu cereri de cazare, asta deoarece câteva mii de vizitatori au lua cu asalt localitatea situată la 20 de kilometri de Râmnic. „Olăneştiul are nişte ape minerale cu proprietăţi extraordinare, un aer foarte curat şi posibilităţi diverse de tratament, de aceea, am considerat că elaborarea unui amplu proiect de mediatizare ar aduce localităţii beneficiile de rigoare. Am depus la Ministerul Turismului un proiect de 250 de mii euro, care vizează promovarea intensă a localităţii, pentru atragerea de turişti şi în afara sezonului estival. Dacă avem turişti în Olăneşti, ne putem dezvolta, în caz contrar, rămâne la stadiul de comună săracă. Lumea trebuie să cunoască ceea ce s-a realizat şi se va face la Olăneşti, pentru a veni cu drag să se destindă în oraşul nostru”, ne-a spus liberalul Gheorghe Ciucă. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button