Liga III

„Lupu” Bârlogeanu a muşcat din nou!

* după două victorii extraordinare, trupa din Lăpuşata n-a mai avut tăria pentru a realiza „o triplă” şi a remizat cu FC Cacaral

După un început de campionat sub aşteptări, FC Ghecon începe să se distanţeze de subsolul clasamentului Seriei a IV-a din Liga a III-a. În runda de săptămâna trecută, FC Caracal s-a deplasat în „mina” din Berbeşti, acolo unde a sperat că va obţine primele trei puncte pe teren advers, împotriva „constructorilor” finanţaţi de parlamentarul Dan Mazilu. Astfel, după o primă repriză „în care vâlcenii nu au jucat mai nimic”, după cum însuşi antrenorul-jucător Iulian Roşoagă susţine, iar adversarii au deschis scorul, în minutul 30, prin Cristi Niculescu (fratele lui Claudiu Niculescu, fotbalist la „U” Cluj), a urmat al doilea mitan, dominat cap-coadă de trupa din Lăpuşata. „Nu ştiu ce s-a întâmplat, dar în primele 45 de minute am jucat jalnic cu toţii, preocupându-ne, mai degrabă, să ne certăm cu arbitrul de centru, care a avut grijă să ne stopeze orice acţiune ofensivă care se dovedea a fi mai periculoasă. După cum am aflat apoi, arbitrul de centru, Ionela Peşu, a mai făcut un meci varză în urmă cu două runde şi cred că s-a gândit că e bine să-şi mai încerce o dată calităţile distructive şi la Berbeşti”, ne-a declarat un oficial al formaţiei din Lăpuşata. Însă, cu o jumătate de oră înainte de încheierea partidei, „Lupu” Bârlogeanu a stabilit egalitatea, aducând un alt punct preţios în cufărul echipei sale.

Cosmin Ursu, uşor accidentat

Experimentatul jucător Cosmin Ursu nu a putut evolua în meciul cu FC Caracal, acesta suferind o accidentare la gleznă, în urmă cu o săptămână. Aproape sigur, fostul antrenor secund al trupei din Lăpuşata va fi apt de joc, cu ocazia următorului meci oficiale, programat a avea loc abia peste zece zile.

Lucian CORNECI

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button