Liga IV

„E ceva dubios în jocul lui Dinamo”

* Relu Nica, antrenorul echipei din Măldăreşti acuză jocurile necurate din Liga a IV-a

Ca şi în Liga I, şi în campionatele judeţene din toată ţara încep să se tragă, pe final de sezon, sforile la echipele care ar trebui să retrogradeze precum şi la cele care „merită” să mai rămână pentru încă un an la acelaşi nivel. În Liga a IV-a vâlceană, deja au apărut primele partide cu iz necurat.

Relu Nica, fostul jucător al Chimiei Rm. Vâlcea, actualmente antrenor la Progresul Măldăreşti, e de părere că Dinamo 2007 nu şi-a jucat corect şansele în partida cu AS Mihăeşti. „Laurenţiu Mustăţea a spus că oriunde se duce joacă pe bune, fără a se preocupa de jocurile de culise. Nu spun că nu s-a jucat în teren meciul, dar e prea de tot, mai ales că AS Mihăeşti e salvată de la retrogradare după această victorie. Dacă bătea Dinamo, acum «Maradona» era cu echipa în găleată. Sunt mult prea evidente aceste rezultate despre care se spune că sunt întâmplătoare. În plus, cineva m-a atenţionat înaintea meciului că Dinamo nu va câştiga”, s-a exprimat Relu Nica. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button