Liga IV

„Câinii” au produs surpriza etapei

Cu toate că se anunţa a fi un meci de 1 solist, partida de pe CSŞ, dintre Dinamo 2007 şi AS Mihăeşti, nu a produs deloc rezultatul preconizat. „Alb-roşii” au capotat tocmai în propria ogradă, cu scorul de 3-1, în compania unei echipei mult mai slab cotate, dacă judecăm exclusiv după situaţia din clasament.

Sponsorul Laurenţiu Mustăţea afirmă că eşecul este cauzat de faptul că jumătate dintre titulari i-au lipsit, din motive care mai de care mai variate. „Văcaru, Bodescu şi Uţă sunt accidentaţi, iar Tănase, Rogojină, Târş, Moleşeală şi Floarea – suspendaţi, în timp ce Toma Popescu nu a putut pleca de la muncă. În orice caz, nu e scuzabilă atitudinea jucătorilor de 19 ani care au intrat pe teren şi m-au dezamăgit total. Deşi ar trebui să mânănce pământul la vârsta lor, ei sunt mai obosiţi decât cei care au 30-35 de ani. Stau toată săptămâna şi joacă pe «sintetic» şi, apoi, la meci, sunt vlăguiţi. E jenant pentru ei! În plus, Văcaru a jucat accidentat, fiind mereu extrem de precaut, pentru că este pompier şi îşi poate pierde serviciul pentru o eventuală imprudenţă. Sincer, nu mă mai interesează următoarele trei etape, de vreme ce am ratat obiectivul”, ne-a declarat patronul echipei Dinamo 2007.

Ion Lazăr: „Am prins-o pe Dinamo desculţă”

În mod normal, AS Mihăeşti nu ar fi câştigat nici din mai multe încercări în fieful lui Dinamo. Însă accidentările şi suspendările survenite în rândul „câinilor” au cântărit în favoarea fotbaliştilor antrenaţi de Ion Lazăr, care au câştigat duelul cu echipa de pe CSŞ. „Când am început meciul,  nu cunoşteam de la Dinamo mai mult de trei-patru jucători. Restul erau puşti, pe care nu-i mai văzusem înainte. Titularii nu au fost prezenţi. Mă bucur că am câştigat, pentru că cele trei puncte pe care le-am obţinut ne ajută enorm pentru a ne menţine la acest nivel şi din toamnă. Un alt lucru care mă mulţumeşte este că mi-au revenit jucătorii experimentaţi care părăsiseră echipa din motive personale. Monea a trecut în poartă, iar Oanţă, Blăjan şi Stănică au revenit şi ei alături de noi. Se observă un plus în jocul nostru. Oricum, am prins în acest meci o Dinamo desculţă”, ne-a precizat antrenorul Ion Lazăr. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button