Liga IV

„«Lala»-la, i-am învins pe «mineri»”

Conexin Runcu a reuşit în cadrul etapei intermediare să înfigă şi mai adânc cuţitul în rana deschisă a „ortacilor” din Berbeşti, învingându-i pe aceştia cu 2-1, la Galicea, golul victoriei aparţinând veteranului Ion Lala. „Nu mă mai interesează cum joacă până în vacanţa de iarnă, când vor conducerea clubului va trebui să ia câteva decizii importante pentru a redresa evoluţia din campionat. Jucăm din ce în ce mai prost, din cauză că o parte dintre jucători nu pot mai mult. Până la urmă, acesta ne este nivelul. Trebuie s-o acceptăm. Oricum, din iarnă, voi da afară pe cei care nu au dat randament şi voi propune conducerii transferarea de jucători”, ne-a declarat Vasile Ilinca. 

Flacăra Horezu, „călcată-n picioare” pe CSŞ

Nu era aşteptată vreo surpriză pe terenul Clubului Sportiv Şcolar din nordul Râmnicului, dar nici un dezastru pentru Flacăra Horezu. Era previzibilă o victorie a echipei Dinamo 2007, poate chiar categorică, dar nu zdrobitoare. Până la urmă, însă, Flacăra a dezamăgit, plecând din Râmnic cu şapte „boabe” în rucsac. „Câinii” n-au făcut nici o concesie, profitând de forma slabă a adversarului pentru a puncta la capitolul golaveraj. A marcat Buga, Tîrş, a înscris şi Uţă, Tănase a realizat „dubla”, printre marcatori numărându-se şi un junior. De fapt, antrenorul dinamoviştilor, a dat şansa în acest meci mai multor tineri fotbalişti, care au făcut faţă cerinţelor, demonstrând că se poate pune baza pe ei şi în viitor. 

Tavi Păunescu n-a reuşit să dea o replică pe măsură fostei sale echipe

Posada Perişani a vrut cu orice preţ să facă uitat rezultatul din runda precedentă, considerat întâmplător, şi să realizeze în intermediară scorul etapei. A avut, însă, un concurent serios, pe Dinamo Rm. Vâlcea, care a stricat planurile echipei din Perişani. Dinamo a învins cu 7-0 Flacăra Horezu, iar Posada Perişani s-a impus tot cu 7-0 în faţa Novei Turist. Diferenţa putea fi, însă, şi mai mare, dar jucătorii Posadei au decis la pauză să se oprească. Au marcat de şase ori în prima repriză, dar, pentru a nu răsuci cuţitul în rana celor de la Nova Turist, în partea secundă n-au mai înscris decât o dată. Tavi Păunescu şi-ar fi dorit, probabil, să reuşească să încropească o grupare mult mai competitivă, să poată ajunge la Perişani cu o formaţie care să pună probleme şi să-l ajute să dea o replică pe măsură fostei sale echipe, dar n-a reuşit. Posada n-a fost, însă, lipsită de consideraţie faţă de fostul său jucător. Şi-a respectat adversarul, oprindu-se la scorul de 7-0, diferenţă stabilită de Florin Căpătan şi Laurenţiu Pufu (autorii unor hattrick-uri), precum şi de Laurenţiu Nicolaescu, care-a marcat din penalti. 

Lotul „Vartex” a adus trei puncte echipei din Şirineasa

AS Şirineasa a avut parte de o deplasare dificilă în intermediară. Formaţia lui Dan Săraru a întâlnit la Drăgăşani pe Voinţa Orleşti, o echipă ce a întrecut aşteptările în acest tur de campionat, din candidată la retrogradare, ajungând până pe locul 10 în clasament. Adică la doar un punct în spatele experimentatei AS Şirineasa, pe care a întâlnit-o miercuri, 18 noiembrie. Întâlnirea între cele două formaţii a fost aşa cum era de aşteptat, adică nu foarte dezechilibrată, dovadă şi scorul înregistrat. AS Şirineasa a reuşit să se impună, dar la limită, cu 2-1, un aport important la câştigarea celor trei puncte avându-l lotul „Vartex”, care-a „recidivat”. Deşi primarul se aştepta să nu se poată baza pe aportul lor datorită accidentărilor recent suferite şi a gripei, Popolan şi Voica au reuşit să-i facă o surpriză profesorului Dan Săraru. S-au refăcut, iar miercuri au revenit în centrul atenţiei. George Popolan a deschis scorul la Drăgăşani în prima repriză, Voinţa a egalat până la pauză, rezultatul final fiind stabilit în partea secundă. Mai exact în minutul 87 al întâlnirii, atunci când Cătinaş a centrat perfect pentru „veteranul” Gelu Voica, ce-a închis meciul la scorul de 2-1 pentru AS Şirineasa. O victorie importantă, obţinută pe muchie de cuţit graţie inspiraţiei unor jucători veniţi la începutul sezonului, care n-au avut nevoie de o perioadă prea lungă de acomodare, integrându-se perfect în formaţia primarului liberal. 

Damila, victorie fără emoţii la Măldăreşti 

O etapă a ţinut minunea la Măldăreşti. Jucătorii s-au bucurat prea mult pentru surpriza realizată în runda precedentă, când au învins Posada cu scorul de 5-2, au crezut că pot repeta figura şi cu Damila, din moment ce formaţia din Măciuca fusese surclasată de cea din Perişani, dar au fost repede aduşi cu picioarele pe pământ. Echipa antrenată de Narcis Enăchescu le-a administrat un 4-0 scurt, lăsându-i pe cei de la Progresul fără replică.

Simona SIMA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button