Liga IV

Viitorul Valea Mare, eliminată din Cupă de un fost jucător. Chiriţă a marcat patru goluri, dar l-a ratat pe ultimul

Formaţia primarului Constantin Briceag a făcut un joc bun contra liderei din Liga a IV-a, Olteţul Alunu. În timpul regulamentar, a marcat de trei ori, însă nu a reuşit să se califice în sferturile fazei judeţene a Cupei României. Toate cele trei reuşite i-au aparţinut lui Cătălin Chiriţă, care a înscris din toate poziţiile. După 90 de minute, ”tabela” indica, însă, egalitate. Echipa calificată în sferturi a fost stabilită la loviturile de departajare. A marcat toată lumea, mai puţin portarii. Câştigătoarea a fost decisă de un fost jucător al Viitorului, ”Bănel” Grecea, care a punctat decisiv pentru Olteţul Alunu. Chiriţă, care marcase trei goluri în timpul regulamentar şi încă unul la penaltyuri, a executat defectuos, de această dată şi aşa s-a scris soarta întâlnirii. Partida s-a încheiat la scorul de 13-12 pentru Olteţul Alunu.

”Am făcut cel mai bun joc al nostru din ultima perioadă. Am jucat mai bine decât adversarii, dar din nou am avut probleme din cauza lipsei unui portar de meserie. Două dintre goluri aşa le-am primit, pe greşeli de portar. În rest, nu am ce să reproşez vreunui alt jucător. Chiriţă a marcat patru goluri. Nu l-a mai dat şi pe ultimul. Aşa a fost. Am avut ghinion”, a spus Lucian Briceag, antrenorul echipei din Valea Mare, cu privire la duelul cu Olteţul Alunu. Mai trebuie precizat şi că, în ultimul sfert de oră, gazdele au jucat în inferioritate numerică, după ce Zmaranda a primit al doilea galben. (S.S.)

Articole Similare

Back to top button