Politica

Veţeleanu a dezvăluit că, la Primărie, nu mai era lăsat să ţină nici măcar audienţe

Veteleanu CL oct 2010Eusebiu Veţeleanu, candidatul UNPR pentru funcţia de primar al Râmnicului, a dezvăluit că nu ar fi luat decizia de a demisiona dacă nu ar fi fost sabotat de Romeo Rădulescu şi Cosmin Constantinescu.
„Începând de la sfârşitul săptămânii trecute, chiar nu mai aveam ce să fac la Primărie. Niciun document nu mai ajungea la mine, nu mai aveam voie să ţin audienţe, iar să mă duc şi să stau degeaba nu puteam”, a declarat fostul viceprimar al Râmnicului. Totodată, acesta a ţinut să-i mulţumească public lui Mircia Gutău pentru încrederea pe care i-a acordat-o. „Singur, nu aş fi intrat în această competiţie. Sunt convins că vom câştiga şi că vom face lucruri frumoase pentru Râmnic. În continuare, eu sper ca această campanie să fie una curată, deşi am văzut că unii dintre foştii mei colegi de la PD-L doresc altceva. Nu voi răspunde cu aceeaşi monedă atacurilor lor, ci îmi voi vedea de treabă, pentru că sunt convins că râmnicenii au alte aşteptări de la noi”, a mai spus candidatul UNPR.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button