Liga I

Vâlcenii au acaparat podiumul Ligii I. Adi Păun e lider, cu CFR Cluj

Pe primele trei poziţii în clasamentul Ligii I se regăsesc, în ordine, CFR Cluj, FCSB şi Universitatea Craiova, echipă la care evoluează şi câţiva vâlceni. La lidera campionatului, joacă Adrian Păun, care, etapa trecută, a marcat golul de 3-0, în victoria cu 5-1 obţinută pe terenul celor de la FC Botoşani. Fotbalistul originar din Drăgăşani a fost integralist, iar, sâmbătă, 10 noiembrie, de la ora 21.00, o va înfrunta pe Dunărea Călăraşi. Pe locul 2, se situează Raul Rusescu, cu FCSB, în timp ce Universitatea Craiova, la care evoluează fundaşul Răzvan Popa, ocupă poziţia a treia. Etapa aceasta, formaţia pregătită de Devis Mangia va juca, pe Stadionul „Ion Oblemenco”, cu Sepsi, care a fost învinsă, în ultimul meci, cu scorul de 3-1 de FC Hermannstadt. Partida va avea loc vineri, de la ora 21.00 şi va fi transmisă LIVE, pe Digisport 1. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button