Diverse

Un fost portar din Drăgăşani, ”cooptat” în echipa clubului Rapid Bucureşti

Printre sportivii talentaţi pe care i-a avut Vâlcea se numără şi drăgăşăneanul Alin Udeanu. Acesta a practicat fotbalul o bună perioadă, din copilărie şi până la vârsta majoratului. A jucat ca portar atât pentru echipe din oraşul său, cât şi la Rm. Vâlcea. A fost inclusiv în curtea clubului reprezentativ al judeţului, CSM. A debutat în Liga a II-a, a jucat în Cupa României. De asemenea, a avut experienţe şi în afara ţării, la cluburi din Germania. La un moment dat, după o analiză mai amănunţită a ”situaţiei”, Alin a considerat că nu va putea ajunge la un nivel foarte înalt, în special din cauza înălţimii, nu foarte impunătoare. Şi a renunţat la fotbal. A ales un alt domeniu. A urmat Facultatea de Medicină Dentară, iar în prezent este un doctor renumit şi apreciat, specialist în implantologie dentară. Are propria clinică în Bucureşti. Au apelat la serviciile sale şi multe vedete din România. Cu siguranţă, a reparat sau implantat mai mulţi dinţi decât a rupt în anii petrecuţi pe terenul de fotbal.

Alin Udeanu are grijă şi de zâmbetul fotbaliştilor echipei de Liga a II-a (decoamdată), Rapid Bucureşti. Au trecut pragul clinicii sale Daniel Pancu, Dan Alexa, dar şi mulţi alţi jucători. Site-ul grupării giuleştene a realizat, zilele trecute, un interviu cu proprietarul clinicii DRM, în care Alin vorbeşte despre fotbal, despre trecut, despre viitor, despre importanţa unei danturi sănătoase. Vă redăm, în continuarea, materialul postat pe site-ul clubului Rapid zilele trecute.

* Salut, Alin! Esti persoana care are grijă ca rapidiştii să aibă un zâmbet frumos. De când şi de unde a plecat dragostea pentru Rapid?
Salut! Dacă tot n-am apucat să joc fotbal pentru Rapid, mă pot bucura că într-un fel fac parte din echipa Rapidului. Nu sunt singurul care mă ocup de dantura rapidiştilor. Unul din colegii mei are sânge alb-vişiniu. De când dragostea pentru Rapid? Este simplu. Trebuie doar să ajungi la un meci şi chiar dacă nu vrei, superba galerie a Rapidului te face sa te îndrăgosteşti pe loc! Simţi că trăieşti când ajungi în Giuleşti. Recunosc, în tinereţe nu era Rapid echipa mea favorită, dar acum este 100%. Şi în timp ce vorbesc cu tine îmi vin în minte versurile imnului. Cel mai frumos, din punctul meu de vedere.

* Ştiu că ai fost portar, şi unul chiar talentat. De ce nu ai continuat cu sportul de performanţă?
În tinereţe, am jucat fotbal de performanţă şi visam să apăr buturile unei echipe din Liga I. Înălţimea mea (1,77 m) a fost un handicap pentru mine, însă tot timpul mă comparam cu unul din marii portari ai Rapidului, Marian Ioniţă. Se pare ca am fost la fel de talentaţi, dar am prins vremuri diferite! (Râde). Aş fi vrut să apar şi eu măcar o dată poarta echipei noastre.
Când vorbeşti despre performanţă, trebuie sa cunoşti bine semnificaţia acestui cuvânt. Pentru mine, performanţa înseamnă să fiu cel mai bun sau printre cei mai buni. Simţeam că în fotbalul de azi, un portar de înălţimea mea trebuie să fie foarte talentat şi să muncească de cinci ori mai mult decât un portar înalt, pentru a apăra la o echipă cu pretenţii. Când am jucat în Germania, cei de acolo m-au pus la nişte aparate. Aveam 15 ani. Mi-au zis următorul lucru: “Alin, eşti un portar talentat, dar problema este că nu ai înălţime pentru a juca la cel mai înalt nivel în Germania. Ție nu îţi mai putem da înălţime, însă un portar înalt, prin muncă, poate deveni tehnic.” Acela a fost primul semnal de alarmă că trebuie să mă reprofilez.

* Revenind la actuala ta carieră, cât de importantă este o dantură sănătoasă în viaţa unui sportiv?
Dantura este foarte importantă pentru orice om, nu doar pentru un sportiv de performanţă. Gandeşte-te cum ar fi, înaintea unui derby să avem cinci jucători umflaţi, din cauza unor probleme dentare? Ar fi foarte rău. O dantură sănătoasă îţi dă şi încredere în tine. Uite-l pe Cristiano Ronaldo cum râde, doar pentru ca are dinţi perfecţi (râde)!

* Crezi că o dantură nesănătoasă poate dăuna performanţelor unui jucător?
Normal. În primul rând, o dantura nesănătoasă, ne arată că avem şi alte probleme. Tocmai de aceea, la vizita medicală, se pune accent pe dantură. Tu ai putea scrie aşa frumos dacă ai avea jumătate de faţă umflată? Exact aşa este şi pentru un fotbalist. Dinţii să fie perfecţi! Şi aici nu mă refer să fie doar frumoşi, important este sa fie şi sănătoşi.

* Cum se prezintă dantura rapidiştilor?
Să ştii că mari probleme nu a avut niciun jucător. Vin la detartraj, periaj, însă cu greu găseşti un jucător care să aibă nevoie şi de o altă intervenţie. Asta înseamnă că avem jucători profesionişti în echipa Rapidului.

* Trecând strict la fotbal, cum crezi că se va descurca Rapid în play-off-ul ce va începe peste 10 zile?
În 2002, comentatorul spunea în meciul dintre România şi Danemarca: “Pancu s-a ţinut de cuvânt, a înscris!!!” Doamne, ce meci! Cred că trebuie să aibă şi el o bucurie, ca antrenor. A adus echipa până aici şi acum Dan Alexa a venit să dea „decisiva”. Rapid promovează 100%! Are un lot de jucători dornici să joace fotbal la cel mai înalt nivel. Mă bucur că nu a plecat Pancu de lângă Rapid, este un simbol. Dar am mare încredere şi în Dan Alexa, că va scoate untul din băieţi, în aceste cinci finale. Amândoi au trecut pe la clinica noastră, amândoi sunt oameni excepţionali. Iar galeria… fără cuvinte! Va lipsi foarte mult în acest play-off, dar sper ca băieţii să ne facă o mare bucurie şi să promoveze, chiar dacă se va juca fără spectatori. Bucuria promovării o să o facem, cu siguranţă, împreună.

* Ai un mesaj pentru suporterii rapidişti?
Aici e foarte simplu! Doar atât: mă înclin în faţa lor! Sunt superbi, unici, originali şi irepetabili. Mi-e dor să-i văd! Mi-e dor să-i aud!

Articole Similare

Back to top button