Diverse

Trofeul „Buridava” şi Cupa Oltului, în acest week-end, la Salina Ocnele Mari

În acest week-end, Salina de la Ocnele Mari găzduieşte două evenimente sportive importante, organizate de EcoSport. Primul este Trofeul „Buridava”, va fi sâmbătă şi va consta în două probe: Sprint – orientare în alergare, cu începere de la ora 11.00 şi Score, cu start de la 14.30. A doua zi, în oraşul subteran de lângă Râmnicu Vâlcea, se va desfăşura Cupa Oltului, o competiţie de ştafete.

Potrivit organizatorilor, la fiecare probă, vor participa aproximativ 150 de sportivi, iar până acum s-au înscris alergători din peste 10 judeţe, grupaţi pe 22 de categorii: Familie* (copil care împlineşte 8 ani, însoţit de un adult), F10, F12, F14, F16, F18, F21, F40, F50, F60, F70+, M10, M12, M14, M16, M18, M21, M40, M50, M60, M70, M80+. Sponsorii celor două concursuri sunt Boromir şi Ribamblle, din Craiova, iar printre parteneri regăsim SNS Salrom, Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Vâlcea, DJTS, Palatul Copiilor, Federaţia Română de Orientare, Primăria Ocnele Mari, Salvamont-ul şi Clubul Aktiv. Premierea câştigătorilor va avea loc duminică, de la ora 13.00.

Trofeul „Buridava” şi Cupa Oltului, în acest week-end, la Salina Ocnele Mari

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button