Diverse

Ştrandul din Rm. Vâlcea se deschide pe 1 iunie şi va avea încă un bazin cu apă sărată

Comunicat de presă / Primăria Municipiului Rm. Vâlcea – Bazinul cu apă sărată de la ştrandul Ostroveni reprezintă un punct de atracţie major în fiecare sezon estival: zeci de mii de turişti se bucură de binefacerile pentru sănătate ale băilor în apa sărată adusă prin saleduct de la Ocnele Mari, în cadrul modern şi cochet al bazei de agrement din Sudul municipiului. Dat fiind gradul mare de aglomeraţie al bazinului cu apă sarată existent, municipalitatea a decis construirea a încă unui astfel de obiectiv, care a fost inaugurat joi, 23 mai, în prezenţa primarului Mircia Gutău, a viceprimarilor Carmen Preda şi Eusebiu Veţeleanu. Noul bazin are laturile de 20 şi 26 m, o adâncime de 1,5 m, iar în jurul lui s-a realizat o plajă acoperită cu covor sintetic pe o suprafaţă de 515 mp, racordată la cea aferentă mai vechiului bazin. Alte dotări sunt reprezentate de două grupuri de duşuri cu apă caldă şi rece, precum şi de un canal perimetral care să prevină aducerea de nisip pe tălpile celor care intră în apă. Cu această ocazie, edilul-şef a apreciat calitatea lucrărilor efectuate de constructor, precum şi pe cele de amenajare a parcării adiacente executate de Direcţia Administrării Domeniului Public, şi i-a invitat pe locuitorii municipiului să viziteze Ştrandul odată cu deschiderea sezonului estival preconizată – în condiţii meteorologice favorabile – pentru data de 1 iunie. Tarifele de intrare la Ştrandul Ostroveni precum şi facilităţile acordate unor categorii de vizitatori au rămas acelaşi ca şi anul trecut.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button