Politica

Stănculescu critică Guvernul: la Berbeşti, 5.700 de locuitori, peste o mie de aparamente, un campus cu 1.200 de elevi nu au canalizare!

Avocatul Victor Stănculescu susţine că, din cauza incompetenţei guvernanţilor, în România, încă mai există oraşe fără canalizare. Reprezentantul a dat ca exemplu în acest sens Berbeştiul, localitate condusă de un primar PNL care a făcut proiecte şi luptă pentru comunitatea sa. „Datorită eforturilor primarului Vintilă Chelea, oraşul Berbeşti are introdusă alimentare cu apă în proporţie de 100 %. De asemenea, drumurile din localitate sunt asfaltate în procent de peste 90 %. Sigur că a elaborat proiect şi pentru canalizare şi l-a depus la Bucureşti. Suma necesară pentru realizarea acestei investiţii a fost estimată la aproape 6,5 milioane de euro, dar pe guvernanţii PSD se pare că nu-i interesează soarta comunităţii de la Berbeşti. Nu, pe ei îi preocupă legile justiţiei, să-l salveze pe Dragnea de puşcărie, alte subiecte”, a declarat consilierul judeţean PNL. Acesta a reamintit că, la Berbeşti, există două şcoli, 100 de profesori, 1.120 de apartamente, 5.700 de locuitori, dar şi un campus cu 1.200 de elevi, unde administraţia publică locală a făcut investiţii de peste 5 milioane de euro. „Toţi aceşti oameni au nevoie de condiţii decente de trai, iar Guvernul le încalcă acest drept nealocând, prin PNDL sau alte programe de finanţare, banii necesari implementării proiectului depus de primarul Vintilă Chelcea pentru introducerea sistemului de canalizare în oraşul Berbeşti”, a mai acuzat Victor Stănculescu.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button