Diverse

Robert Popa ratează o parte din perioada de pregătire a Flacărei. Pleacă în Cipru

În luna februarie, echipa naţională Under 17 a României va susţine un stagiu de pregătire în Cipru. Acesta se va derula pe durata a cinci zile. Oficialii FRF au transmis că acest cantonament se va încheia cu două meciuri amicale împotriva reprezentativei similare din Israel. Partidele vor avea loc pe 17 şi 19 februarie, chiar în Ţara Sfântă. Pentru această acţiune selecţionerul Adrian Văsâi a convocat 20 de jucători. Printre ei se află şi vâlceanul Robert Popa. Portarul echipei de Liga a III-a Flacăra Horezu va rata, astfel, o parte din pregătirea grupării coordonată de Adi Popa, Marian Deaconescu şi Cristi Munteanu de dinaintea reluării campionatului. Cel mai probabil Robert nu va fi în lotul Flacărei nici la unele meciuri din campionat. În perioada 25-31 martie, România participă la Turul de Elită, unde va înfrunta adversari de calibru, precum Anglia şi Belgia, dar şi Georgia. Turneul va avea loc în Belgia. Câştigătoarea grupei se va califica la turneul final al Campionatului European, care va avea loc în Estonia. De asemenea, la Europene vor mai merge şi cele mai bune şapte locuri secunde din cele opt grupe. Robert Popa, declarat la finele anului trecut cel mai bun portar din 2019, din Vâlcea, are gânduri mari cu Naţionala. ”Sper ca anul 2020 să-mi aducă această calificare, cu Naţionala, la Campionatul European. Chiar dacă avem adversri foarte valoroşi, nimic nu e imposibil. Avem exemplul României Under 21. Vom întâlni echipe puternice, cu jucători care la 17 ani sunt cotaţi mai bine decât seniorii noştri, la peste 10 milioane de euro, dar e foarte bine că am picat cu ele. Ne putem afirma. E o şansă pentru noi să ne facem remarcaţi, să ajungem şi noi la echipe mari”, declara, la momentul respectiv, Robert Popa.

FCSB şi Viitorul dau cei mai mulţi jucători la Naţionala Under 17

În afara de Robert Popa, pentru acţiunile din Cipru şi Israel, din februarie, au mai fost convocaţi: Luca Ciontea (FCSB), Grigoraş Pantea (FCSB), Gabriel Dănuleasa (FC Viitorul), Sergiu Pîrvulescu (Kids Tâmpa Braşov), Botond Gergely (AFK Csikszereda Miercurea Ciuc), Bogdan Lazăr (FC Viitorul), Dan Sîrbu (FC Viitorul) – fundaşi; Andrei Pandele (FCSB), Andrei Gheralia (Vitesse/Olanda), Sebastian Nechita (Juniorul Suceava), Ştefan Bodişteanu (FC Viitorul), Romeo Niţă (FCSB), Robert Csala (AFK Csikszereda Miercurea Ciuc), Claudiu Negoescu (SPAL/Italia), Roberto Mălăele (FC Viitorul), Marco Rus (Southampton/Anglia) – mijlocaşi; Robert Tudor (FCSB) şi Luca Andronache (FC Viitorul) – atacanţi, precum şi portarul Alexandru Borbei (ASU Poli Timişoara). (S.S.)

Articole Similare

Back to top button