Liga 6Fotbal

Răcăreanu a apelat la juniori în intermediară. Cu 5 copii în teren, AS Băile Olănești a câștigat al doilea meci din Superligă

În intermediară, antrenorul echipei AS Băile Olănești, Ștefan Răcăreanu, nu a reușit să strângă întreg lotul pentru meciul cu Viitorul Budești 2012. A avut doar șase seniori. În aceste condiții, a apelat la juniorii de 14-15 ani pe care îi pregătește, alături de Puiu Nițulescu şi Marian Deaconescu. Aceștia nu l-au dezamăgit. Cu cinci dintre ei în teren, AS Băile Olănești a reușit să bifeze a doua victorie în Superligă. Miercuri, 18 septembrie, Răcăreanu & Co. au câștigat cu scorul de 4-2 confruntarea cu Viitorul Budești. În prima repriză s-au impus oaspeții cu 2-1.

”Am marcat noi primii. Tudorică a deschis scorul. Apoi ne-au egalat și au preluat conducerea. În repriza a doua am fost peste ei. Am mai marcat de alte trei ori. De fapt, a fost și un autogol.  Pentru noi au mai înscris Alin Bunescu și Tavi Andreescu. Am avut și două goluri anulate pentru ofsaid. Copiii au jucat bine. Ne vom baza pe tineret și în meciurile viitoare. Ei sunt viitorul echipei AS Băile Olănești”, a spus Ștefan Răcăreanu, după succesul din intermediară. (S.S.)

Articole Similare

Back to top button