Administratie

Primarul din Olăneşti face un complex sportiv şi de agrement, în valoare de 1,2 milioane de euro

Primarul Sorin Vasilache a obţinut 1,2 milioane de euro, pe POR, Axa 5.2, pentru înfiinţarea unui complex sportiv şi a unei zone de agrement. Proiectul se referă la construirea unui teren de fotbal cu suprafaţă de joc naturală (pe care fotbaliştii de la AS Băile Olăneşti îl aşteaptă de mult timp), pistă de atetism, parc, loc de joacă pentru copii etc. În perioada următoare, edilul PSD va scoate la licitaţie lucrările de execuţie. „La stadion, vom avea vestiare moderne, plus un foişor acoperit, unde se vor putea desfăşura activităţi de recreere, gen şah. Complexul sportiv şi de agrement va fi construit pe 1,2 hectare. Vom face şi un teren sintetic, de dimensiuni reduse, pentru handbal, baschet şi tenis de câmp. Această investiţie va aduce un plus de imagine staţiunii noastre, deoarece, pe viitor, vor putea veni la noi echipe de nivel naţional care să-şi desfăşoară stagiile de pregătire”, a explicat primarul Sorin Vasilache. (L.C.)

Articole Similare

One Comment

  1. Mai bine se ocupa de punerea in uz a bazinelor cu apa sulfuroasa si deblocarea situstiei create din care castiga cred eu cei cu bazine si spa, iar cetatenii care primeau in gazda turisti ………… rusine. A rezolvat problema ca si dl costi transslpina sky. De ras.

Lasă un răspuns

Back to top button