Liga IV

Păstorul Vaideeni, trei victorii în trei meciuri de pregătire

Formaţia de Liga a IV-a antrenantă de Vicenţiu Marinescu (FOTO), Păstorul Vaideeni, a disputat trei partide de verificare. Le-a câştigat pe toate! În primul meci s-a impus cu scorul de 2-1 pe terenul celor de la AS Bărbăteşti, iar apoi a câştigat cu 11-3 partida de pe sinteticul de la Popeşti, cu Montana Iz. Rece. Duminică, 18 februarie, jucătorii de la Păstorul Vaideeni s-au reîntors la Popeşti, de această dată pentru un duel cu echipa locală. Şi în acest meci s-au bucurat de succes. Elevii lui Vicenţiu Marinescu au câştigat cu 8-4 duelul cu AS Popeşti 2016. De acum înainte se joacă de puncte! Sâmbătă viitoare, Păstorul Vaideeni va juca, în deplasare, pe terenul liderei, Viitorul Valea Mare, într-un meci contând pentru etapa a 18-a a sezonului. Antrenorul grupării de pe locul 4 din Seria Vest a Ligii a IV-a a spus că nu-i este frică de această dispută şi că va merge acolo cu gândul de a obţine toate cele trei puncte. „Vice” a mai precizat că în partea a doua a campionatului, la fel ca şi până acum, va continua să promoveze jucători din rândul juniorilor pe care-i are la Flacăra 2005 şi al localnicilor (din zona Horezu, Vaideeni şi împrejurimi). (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button