Liga V

Oltul Dăeşti a urcat pe podium în Seria Nord a Ligii a V-a, după victoria cu Montana Izvoru Rece

După sincopa de la Frânceşti, cu Tineretul Surpatele, Oltul Dăeşti a reuşit să-şi revină şi să se bucure de un nou succes în Seria Nord a Ligii a V-a. Ionuţ Ciucă şi colegii săi au câştigat cu scorul de 8-3 confruntarea cu Montana Iz. Rece, pe care, astfel, au depăşit-o în clasament. Oaspeţii au ţinut piept dăeştenilor doar în prima repriză, care s-a încheiat cu un avantaj minim pentru trupa din Fedeleşoiu: 1-0. La reluare s-a făcut 2-0, Montana a redus apoi din handicap, însă în ultima jumătate de oră, gazdele au apăsat puternic piciorul pe acceleraţie şi au înlăturat orice dubiu în privinţa învingătoarei. A fost 6-2, 8-2 şi la final: 8-3. În această partidă, pentru gruparea dăeşteană, George Popolan a reuşit să realizeze din nou „dubla”. Bebe Tănase a fost, însă, golgheterul meciului, cu patru reuşite. Pe lista marcatorilor s-a mai regăsit şi Bogdan Letea, care, de asemenea, ca şi Popolan, a înscris de două ori. „Felicit toată echipa pentru acest succes! Această victorie este rodul muncii tuturor, dar cel mai mare aport l-a avut colegul meu de atac, Bebe Tănase, care a marcat de patru ori şi mi-a pasat la cele două goluri pe care eu le-am înscris”, a spus George Popolan, la finalul întâlnirii cu Montana Iz. Rece, care a dus-o pe Oltul Dăeşti pe podiumului Seriei Nord. Dăeştenii nu mai au şanse la promovare, dar speră să rămână pe podium până la final. Mai au de jucat, la Fedeleşoiu, cu Alutus Sălătrucel, iar în ultima etapă, pe 3 iunie, în deplasare, cu ultima clasată, ACS Vâlcea Sport.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button