Liga 6Diverse

Niciun cartonaş roşu la Superligă!

Etapa a XXI-a din Superligă, penultima din sezonul regulat, a fost una liniştită din punct de vedere disciplinar. La niciunul dintre cele şase meciuri disputate arbitrii nu au fost nevoiţi să scoată cartonaşul roşu. Nici la Liga a V-a nu s-au consemnat prea multe abateri. În schimb, jucătorii de Liga a IV-a, acolo unde şi meciurile sunt mult mai echilibrate şi aprig disputate, mai ales între echipele angrenate în lupta pentru play-off, au mai avut derapaje. În cazul celor care au greşit şi au comis abateri de la regulament, Comisia de Disciplină a AJF, condusă de Constantin Lazăr, a luat următoarele decizii:

LIGA A IV-A
• Marius Constantin Chirca, de la echipa Progresul Buneşti, a primit două etape de suspendare şi penalitate sportivă, conform art. 62.2.b din R.D., abatere comisă în partida cu Oltul Ioneşti;
• Ilie Bălău, de la echipa Oltul Drăgoeşti, a fost sancţionat cu două etape de suspendare şi penalitate sportivă pentru folosirea unor cuvinte jignitoare/injurioase la adresa arbitrului în meciul cu AS Mihăeşti;
• Eugen Ionuţ Stoleriu, de la echipa AS Băile Olăneşti, a fost sancţionat cu o etapă de suspendare şi penalitate sportivă pentru cumul de cartonaşe galbene în meciul cu AS Rm. Vâlcea 2016;
• Alexandru Rizoiu, de la echipa AS Rm. Vâlcea 2016, a fost sancţionat cu o etapă de suspendare şi penalitate sportivă pentru cumul de cartonaşe galbene în meciul cu AS Băile Olăneşti;
• Constantin Robert Rădulescu, de la echipa Ştiinţa Grădiştea, a fost sancţionat cu două etape de suspendare şi penalitate sportivă pentru comportare violentă în meciul cu Faurul Livezi;
• Sorin Alexandru Cojan, de la echipa Faurul Livezi, a fost sancţionat cu o etapă de suspendare şi penalitate sportivă pentru cumul de cartonaşe galbene în meciul cu Ştiinţa Grădiştea;
• Daniel Călugăriţoiu, de la echipa Sportul Genuneni, a fost sancţionat cu o etapă de suspendare şi penalitate sportivă pentru cumul de cartonaşe galbene în meciul cu Viitorul Valea Mare;

LIGA A V-A
• Gheorghe Smaranda, de la echipa Oltul Dăeşti, a fost sancţionat cu o etapă de suspendare şi penalitate sportivă pentru cumul de cartonaşe galbene în meciul cu Cerna Copăceni;
• Raul Miciuru, de la echipa Alutus Sălătrucel, a fost sancţionat cu o etapă de suspendare şi penalitate sportivă pentru comiterea unei greşeli grave în meciul cu Rapid Ursus Stoeneşti;

JUNIORI A1
• clubul Unirea Tomşani a fost sancţionat cu penalitate sportivă pentru neîndeplinirea obligaţiilor privind asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă la stadion (n.r. – aruncarea cu petarde pe terenul de joc), în meciul cu Olteţul Alunu 2016;
• Ştefan Ionescu, de la echipa SCM Rm. Vâlcea, a fost sancţionat cu o etapă de suspendare şi penalitate sportivă pentru cumul de cartonaşe galbene în meciul cu Viitorul Dăeşti;

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button