Administratie

Neconformităţile de pe DJ 678A, identificate de CJV

Conducerea Consiliului Judeţean Vâlcea a anunţat că a identificat “neconformităţile” apărute pe parcursul execuţiei lucrărilor de modernizare a DJ 678 A, pe un tronson de aproape un kilometru, şi le-a semnalat atât constructorului, cât şi proiectantului şi supervizorului, în vederea remedierii rapide a problemelor. “Modernizarea DJ 678 se face în baza unui proiect european care cuprinde lucrări complexe, reabilitări de poduri, amenajări de rigole, podeţe, trotuare, precum şi două straturi de asfalt pe o lungime de 26,86 km. Nu se va deconta constructorului nici măcar un leu pâna când deficienţele apărute nu vor fi remediate, cu respectarea standardelor de calitate în vigoare. Deşi depunem toate eforturile pentru ca astfel de deficienţe să nu apară pe parcursul derulării contractelor aflate în implementare, unele situaţii imprevizibile nu pot fi anticipate, însă ceea ce putem garanta este faptul că vom interveni cu promptitudine şi fermitate, în condiţiile legii, astfel încât lucrările realizate să fie de o înaltă calitate”, a precizat, pe acest subiect, Costi Rădulescu, şeful CJV.

Articole Similare

Back to top button