Administratie

Moş Crăciun vine şi la Şirineasa! 187 de copii vor primi daruri săptămâna viitoare

Consiliul Local Şirineasa a aprobat suma de 10.000 lei pentru serbarea pomului de Crăciun. Cu aceşti bani, autorităţile locale vor achiziţiona produse specifice sărbătorilor de iarnă pentru toţi cei 187 de copii din localitate, care merg la grădiniţă sau urmează cursurile şcolii din localitate. Primarul Ion Streinu speră să mai primească daruri suplimentare pentru cei mici şi de la câteva firme care-şi desfăşoară activitatea pe raza localităţii. Copiii din Şirineasa vor fi vizitaţi de Moş Crăciun săptămâna viitoare. „Bărbosul” ajunge marţi, 18 decembrie, la grădiniţă şi miercuri, pe 19 decembrie, la şcoală. „Nu puteam să-i neglijăm pe cei mici acum, în prag de sărbători. Aşa cum am procedat de fiecare dată, şi în acest an am alocat, din bugetul local, o sumă pentru cadourile copiilor”, a precizat primarul din Şirineasa. De asemenea, Ion Streinu, mai are o mulţumire, acum, pe final de 2018. „Este pentru a treia oară la rând când încheiem anul fără datorii. Avem salariile şi indemnizaţiile la zi, atât la angajaţi, cât şi la persoanele cu handicap şi toate categoriile. Pe investiţii mai avem nişte restanţe, dar din calculele noastre vom reuşi să acoperim toate datoriile în următoarele zile. Sper ca anul viitor să fie mai bun, să reuşim să promovăm toate obiectivele pe care ni le-am propus”, a transmis Ion Streinu, primarul comunei Şirineasa. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button