Diverse

Maria Ionescu Căpitănescu, invitată specială la Festivalul Cultural “Teodosie Rudeanu”, de la Galicea

Cu ocazia Festivalului Cultural “Teodosie Rudeanu”, sărbătoarea anuală a comunei Galicea, sâmbătă, 27 mai, primarul Ion Năfliu va organiza la căminul cultural din localitate un simpozion în cadrul căruia invitaţii vor putea prezenta studii, cărţi, referate, eseuri, poezii, articole şi alte documente referitoare la marele logofăt, cronicar şi ctitor eclesial, trecut în veşnicie în urmă cu 396 de ani.
Înainte de simpozion, este programată o vizită la fostul schit Flămânda (secolul XVI), la mormintele lui Teodosie şi Stanca Rudeanu, aflate la Biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din Satul Valea Râului. Acolo, începând cu ora 11.30, se va oficia o slujbă de pomenire (parastas) în memoria ctitorului şi a familiei acestuia. A doua zi, duminică, în localitate, vor avea loc mai multe concursuri – “Sport pentru sănătate”, “File de istorie”, “Educaţie pentru sănătate”, “Românism şi Ortodoxie”, iar de la ora 11.30 sunt programate mai multe activităţi artistice susţinute de Fanfara Gabriel Chaborschi, Grădiniţa Galicea, clasa pregătitoare şi elevii şcolii primare. De la ora 13.30, pe scenă, vor urca copiii de la Bratia Deal, apoi cei de la Şcoala Gimnazială Galicea. La ora 15.30, primarul Ion Năfliu le va transmite un mesaj localnicilor şi invitaţilor şi, nu în ultimul rând, le va oferi diplome veteranilor de război. De la ora 16.00, se schimbă atmosfera, cu orchestra de muzică populară “Rapsodia vâlceană” şi invitata specială – Maria Ionescu Căpitănescu. Comunitatea din Galicea va avea apoi ocazia să le asculte live pe Cristina Udrea, Luminiţa Tănase, Mioara Raica şi Rodica Nicolescu. La eveniment, au fost invitaţi şi foarte mulţi interpreţi galiceni: Ionel Enache, Daniela Cristescu, Denisa Marilena Giugă, Silviu Zamfirescu, Gabriela Ghinea, Teodora Tiţu, Luiza Ursei, Teodora Şiţoiu şi Diana Petrică, ceea ce înseamnă că va fi un eveniment foarte frumos, ce nu trebuie pierdut.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button