Liga V

AS Lungeşti a obţinut a doua victorie consecutivă în campionat

* de această dată, fotbaliştii din sudul judeţului a fost mai tari decât Zorile Scundu (3-2)

La finele săptămânii trecute, AS Lungeşti a triumfat în faţa echipei Zorile Scundu, cu scorul de 3-2 (după 1-2, la pauză). Aceasta a fost cea de-a doua victorie consecutivă a formaţiei din sudul judeţului, după ce, în runda precedentă, s-a impus chiar pe terenul viceliderei Oltul Ioneşti (cu 4-1). Lungeştenii trebuie să mai aştepte însă până marţi, 28 martie, când va avea loc şedinţa Comisiei de Disciplină, pentru a se bucura pe deplin de victoria cu Zorile Scundu. Iar asta deoarece, la final, oaspeţii au formulat o contestaţie de substituire, pe motiv că echipa din Lungeşti ar fi folosit un jucător pe fals. Din câte se pare, jucătorul acuzat (George Constantin Opriţa) e chiar cel trecut pe raportul de arbitraj, aşa că teoretic AS Lungeşti nu va avea nicio emoţie că va pierde meciul respectiv, motiv pentru care contestaţia echipei din Scundu va fi sortită eşecului.

Florin Dinucu, talismanul echipei din Lungeşti

La meciul de la Lungeşti a fost prezent şi preşedintele de la AS Rm. Vâlcea 2016, Florin Dinucu (FOTO). Acesta este originar chiar din Lungeşti şi ne-a explicat cum au decurs lucrurile pe teren. „Meciul a fost unul foarte plăcut ochiului. Toţi oamenii prezenţi pe margine – şi nu au fost deloc puţini – s-au bucurat pentru victoria meritată a formaţiei din Lungeşti. Zorile Scundu n-a avut decât două ocazii, din care au rezultat şi cele două goluri, dar în rest nimic altceva. Altfel, ţin să mai menţionez că partida s-a jucat pe un stadion foarte cochet. În ceea ce priveşte contestaţia de la final, nu cred că există dubii, deoarece Opriţa este jucătorul care a şi evoluat pe teren. Din păcate, AS Lungeşti nu are un delegat care să ştie să reprezinte clubul în relaţia cu AJF, aşa că la şedinţa Comisiei de Disciplină va veni probabil căpitanul lor de echipă”, a spus Dinucu. „În altă ordine de idei, am observat încă o dată că meciurile din zona de sud a judeţului sunt mult mai slabe valoric decât cele din nordul judeţului. Altfel însă, ţin să precizez că am fost prezent la al doilea meci la rând pe care echipa din Lungeşti a câştigat, iar asta înseamnă că le port noroc. Sunt talismanul lor norocos, iar ca o glumă cred că ar trebui să.mi plătească benzina pentru a fi prezent şi la următoarele meciuri din campionat, dacă vor să câştige din nou. Etapa viitoare, vor juca la Guşoeni şi ar avea nevoie din nou de prezenţa mea, pentru a scoate un rezultat pozitiv”, a încheiat Florin Dinucu. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button