Administratie

La Stroeşti, ABA Olt regularizează râurile Cerna şi Aninoasa

istocescu velcuLa insistenţele primarului Tudor Velcu Istocescu, ABA Olt a demarat, recent, ample lucrări de regularizare a râurilor Cerna şi Aninoasa, care străbat comuna Stroeşti. Alesul social-democrat ne-a informat că fondurile investite vor fi asigurate în întregime de instituţia condusă de Laszlo Barabas şi a ţinut să mulţumească pe această cale conducerii acestei unităţi pentru înţelegerea arătată. „Mă bucur că am reuşit să-i convingem pe cei de la ABA Olt că drumurile şi gospodăriile din Stroeşti erau în pericol din cauza viiturilor şi a alunecărilor de teren. Până acum, s-au executat lucrări de îndiguire pe mai mult de un kilometru, în diferite zone, iar activitatea continuă. Mă refer, în primul rând, la cele de lângă podul de la Măgura, pe care se instituise o restricţie de 3,5 tone, deoarece puteau ceda în orice clipă. ABA Olt mai lucrează în amonte de podul Dianu, la podul de la Roşu, unde drumul este paralel cu râul, precum şi în punctul Motoeşti. Un ultim loc unde ar trebui executate de asemenea lucrări de regularizare ar fi puntea Costică Popescu, din cauza faptului că malul drept a fost erodat şi are nevoie de consolidare”, a explicat Velcu Istocescu. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button