Administratie

La Rm. Vâlcea wi-fi în Centru, la Craiova stadion senzaţie!

Vineri, am primit de la Primăria Râmnicului un comunicat de presă prin care am fost informaţi că, în Scuarul Mircea cel Bătrân, a fost dată în folosinţă o reţea wi-fi pentru conectarea la Internet. „Hotspot-ul „Primăria Râmnicu Vâlcea” poate fi folosit de oricine, fără parolă şi fără vreo limitare de timp, fapt care va spori atractivitatea zonei centrale, recent modernizate. Tot vineri, aici, au demarat operaţiunile de aşternere a stratului suport pentru patinoarul aritificial ce va funcţiona în cadrul Târgului Decembrie Magic, iar în perioada imediat următoare va demara montarea căsuţelor în care îşi vor desfăşura activitatea comercianţii”, se arată în comunicatul de presă. Pe de-o parte, ne-a amuzat faptul că Mircia Gutău n-a reinaugurat alt loc de joacă, dar ne-a întristat gândul că, în timp ce noi am ajuns să ne bucurăm pentru tot felul de mărunţişuri, în alte oraşe din ţară, se fac investiţii grele. Spre exemplu, tot vineri, când noi ne făleam cu o banală reţea wi-fi, la Craiova, se inaugura noul stadion „Ion Oblemenco”, situat lângă o altă construcţie impozantă realizată recent – Sala polivalentă. Păi cum să nu-ţi vină să-l critici pe “Mircişoi”!?

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button