Politica

La Ocnele Mari, Mihai Pătru nu este în stare să facă treabă nici măcar când i se dă mură-n gură

După alegerile din 2016, Remus Sasu, noul viceprimar al oraşului Ocnele Mari, a început să se intereseze de situaţia proiectelor de modernizare a drumurilor din localitate, o discuţie pe această temă având şi cu deputatul Dumitru Lovin (foto), care, în 2017, a depus o interpelare la Ministerul Dezvoltării Regionale. Se pare că dorinţa reprezentantului ALDE de a face treabă l-a iritat pe edilul şef Mihai Pătru, dar acesta a continuat să se documenteze şi a procedat bine.

În luna decembrie a aceluiaşi an, a venit răspunsul nr. 148498/04.12.2017, semnat chiar de vicepremierul de la acea vreme – Paul Stănescu. Informaţiile primite de la MDRAP au fost foarte importante. În primul rând, s-a aflat că finanţarea prin PNDL – etapa I nu s-a pierdut, cum se credea, şi că valoarea alocată de la bugetul de stat este de 4,4 milioane de lei. „Precizăm însă că, pentru acest obiectiv de investiţii, beneficiarul UAT Ocnele Mari nu a solicitat până la această dată fonduri în vederea decontării lucrărilor aferente”, se mai stipula în răspunsul primit de Lovin. În traducere, asta înseamnă că actualul primar de la Ocnele Mari, Mihai Pătru, nu numai că nu are nici un merit în ceea ce priveşte derularea acestei investiţii, ci a şi blocat-o câţiva ani. O dovadă în plus este şi faptul că abia spre finele lui 2018, la un an după ce reprezentanţii ALDE au lămurit situaţia, s-a început asfaltarea drumurilor cuprinse în proiect. În aceste condiţii, la ora actuală, doar străzile Florilor şi Poeniţei sunt modernizate, în loc ca toate să fie reabilitate. În 2017, deputatul Dumitru Lovin a cerut la Guvern sprijin financiar şi pentru alte obiective, cum ar fi „Modernizare străzi în oraşul Ocnele Mari – etapa a II-a”, „Modernizare străzi în oraşul Ocnele Mari – etapa a III-a”, „Extindere şi modernizare sistem de iluminat public” şi „Reabilitare poduri, podeţe şi punţi pietonale”. Ultimul dintre acestea a fost aprobat şi depinde doar de ordonatorul de credite cât de bine şi de rapid se implementează. S-ar fi maximizat şansele să se aloce fonduri şi pentru primele două, dacă actualul primar, în loc să-l cânte toată ziua, ar fi încercat să aibă o colaborare bună cu Remus Sasu ori dacă măcar s-ar fi interesat cum reuşesc să facă treabă alţi edili din judeţ. Mihai Pătru ar fi aflat că, încă din ianuarie, introducând o condiţie suspensivă în caietul de sarcini, putea lansa licitaţia pentru atribuirea contractului de proiectare şi execuţie. Probabil însă că se va trezi în iunie 2020, când va fi prea târziu, iar oamenii din Ocnele Mari îi vor taxa incompetenţa crasă.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button