Administratie

La Galicea, se va derula un proiect pentru colectarea deşeurilor menajere

Primarul Ion Năfliu, din Galicea, a depus anul trecut un proiect la Ministerul Apelor ce vizează depozitarea în condiţii cât mai adecvate a deşeurilor menajere de către locuitori. Potrivit alesului PNL, în localitate va fi construită o platformă pentru colectarea tuturor gunoaielor de la oameni, după modelul existent deja în Vâlcea, în comuna Mihăeşti. „Am depus proiectul la Ministerul Apelor până pe 31 iulie, anul trecut, iar acum aşteptăm un semnal pozitiv în ceea ce priveşte finanţarea. Cred că vom primi fonduri în cel mai scurt timp, deoarece am îndeplinit toate criteriile necesare. Proiectul va fi derulat în totalitate cu fonduri de la Ministerul Apelor, care se va ocupa inclusiv de organizarea licitaţiei de atribuire a lucrărilor. Noi vom pune la dispoziţie doar terenul pe care va fi construită acea platformă de colectare a deşeurilor de la populaţie. În momentul în care investiţia va fi finalizată, utilajele ne vor rămâne nouă, pentru a o administra în continuare. În mod sigur, realizarea acestui proiect va fi un lucru benefic pentru localitate, deoarece gunoaiele nu vor mai fi depozitate în condiţii improprii, de către oameni. Practic, vom avea o curăţenie de nota 10 în Galicea”, a declarat Năfliu. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button