Liga V

La finele săptămânii, se va da startul, în sfârşit, în returul Ligii a V-a

* în pauza de iarnă, AJF Vâlcea a alcătuit un alt program competiţional pentru Seria Nord

La finele acestei săptămâni, mai precis duminică, 1 aprilie, se va da startul – în sfârşit! – în returul Ligii a V-a. Reluarea campionatului la acest nivel era programată week-end-ul trecut, adică duminică, 25 martie, dar conducătorii AJF Vâlcea au luat decizia de a amâna restartul din pricina vremii nefavorabile. De altfel, din aceleaşi motive, nu s-a jucat fotbal nici în Superligă sau Liga a IV-a.
Aşa cum se cunoaşte, în eşalonul de „onoare” ale fotbalului judeţean mai evoluează în prezent doar 20 de echipe. Acestea sunt împărţite în două grupe regionale (Nord şi Sud), de câte 10. La începutul sezonului, în Seria Nord, erau însă 10 formaţii, dar din diferite motive două dintre acestea (Prim Stroeşti şi AS Oteşani) au abandonat lupta. Din această cauză, în iarnă, secretarul general al AJF Vâlcea, Daniel Demetrescu (FOTO), a alcătuit un alt program competiţional pentru retur, în Seria Nord. Astfel, cele 10 echipe care au rămas în competiţie vor mai juca doar nouă runde (nu 11, câte erau în formula cu 12 participante), astfel că nicio grupare nu va mai sta.

Pauza dintre tur şi retur a fost de 19 săptămâni (în Seria Nord) şi de 21 de săptămâni (în Seria Sud)

La acest nivel, etapele vor avea loc săptămânal, în fiecare week-end, singura dată când nu se va juca fotbal la „Onoare” fiind pe 8 aprilie, de Paşti. Sezonul actual al Ligii a V-a se va încheia duminică, 3 iunie. Altfel, demn de precizat mai este faptul că, de la încheierea turului, în Seria Nord (unde au început sezonul 12 echipe) au trecut peste patru luni (mai precis 19 săptămâni!), ultima rundă de anul trecut având loc pe 19 noiembrie. Pauza este şi mai lungă în Seria Sud (care are doar 10 echipe), unde s-au scurs 21 de săptămâni de la ultima etapă, care s-a desfăşurat pe 5 noiembrie! Să tot joci într-un asemenea campionat, nu-i aşa!? (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button