Acasă Diverse Juniorii republicani Under 17 de la CS Hidro au câştigat un nou...

Juniorii republicani Under 17 de la CS Hidro au câştigat un nou derby local, cu SCM

495
0

Din noul sezon al Campionatului Naţional de juniori republicani Under 17 s-au disputat deja 10 etape. CS Hidro, formaţie repartizată în Seria a VII-a, alături de alte două echipe vâlcene, SCM RM. Vâlcea şi CN ”Gib” Mihăescu Drăgăşani, e pe locul 2 în serie şi se luptă pentru calificarea la etapa zonală. În 10 meciuri, s-a impus de şapte ori. A mai înregistrat o remiză şi două eşecuri. În cea mai recentă partidă, disputată sâmbătă, pe 14 septembrie, elevii profesorului Emil Popescu au câştigat derby-ul local, cu SCM. S-au impus în faţa ”municipalilor” cu scorul de 3-2. Primul meci dintre cele două din acest sezon s-a încheiat la egalitate, scor 2-2. În serie, se joacă două tururi şi două retururi. CS Hidro ocupă locul 2 doar pentru că are un golaveraj sub cel al liderei. Republicanii clubului din nordul Râmnicului sunt la egalitate de puncte cu echipa de pe primul loc, Luceafărul Drobeta Tr. Severin.

”Rezultatele încep să se vadă. Am avut o generaţie bună de copii. Am plecat de jos, am jucat la o categorie superioară, am acceptat şi rezultatele mai puţin convingătoare, dar am muncit mult, iar acum suntem pe un drum bun. Obiectivul este să mergem cu juniorii B la etapa zonală. Din grupa de 2002 pe care am avut-o, Iana şi Pănoiu au făcut pasul către seniorat. Andrei e acum la Deva, la Liga a III-a, iar Ştefan e în lotul Rapid-ului, echipă care se luptă pentru promovarea în Liga I. Recent, ne-au mai plecat doi jucători. Alex Diaconescu s-a dus la Şcoala de Fotbal «Gică Popescu», iar Cristian Bornea e la FC Argeş. Sunt copii care au jucat alături de cei de 2003, care evoluează acum, împreună cu juniorii de 2004, în campionatul de republicani”, a spus Emil Popescu, referindu-se la situaţia unora dintre jucătorii pe care i-a format la CS Hidro. (S.S.)