Administratie

Introducerea canalizării în Muereasca ar presupune costuri şi preţuri foarte mari şi nejustificate

Lucrările la sistemul de alimentare cu apă din comuna vâlceană Muereasca s-au încheiat de curând. Investiţia s-a ridicat la aproximativ 6,8 milioane de lei, s-a derulat prin PNDL şi 70 la sută dintre localnici şi-au branşat gospodăriile la reţea. „Am fost una dintre puţinele localităţi care, din 2018 şi până în prezent, am reuşit să predăm reţeaua la APAVIL. Ce-i drept, sistemul este nou, funcţionează bine şi nu existau motive să întâmpinăm o opoziţie din partea operatorului regional. Oamenii continuă să-şi branşeze locuinţele, lucru care nu face decât să ne bucure”, a transmis primarul comunei Muereasca. Întrebat dacă este posibil ca, în următorul an, să se înceapă introducerea canalizării, Ion Ungureanu a explicat că, în 2017, a depus la Bucureşti şi un proiect în acest sens, numai că, din calculele făcute, au rezultat costuri foarte mari.

„Fiind o comună cu multe dealuri, ar fi necesare foarte multe staţii de repompare ş.a.m.d.. Asta ar însemna un consum mare de energie şi un preţ pentru beneficiari de trei ori peste cel normal. Acesta este motivul pentru care, cred eu, cererea de finanţare a rămas cumva în aşteptare. Un alt aspect este şi faptul că puţini localnici s-au arătat interesaţi de canalizare. Mulţi au fose septice şi se descurcă aşa. Sigur însă că, în situaţia în care se va ivi o oportunitate şi vom putea face şi acest obiectiv fără să afectăm drumurile care au intrat în proces de modernizare, nu vom spune nu”, a răspuns primarul Ion Ungureanu.


Articole Similare

Back to top button