Administratie

Ilie Boiangiu modernizează dispensarul uman din Grădiştea

Primarul comunei Grădiştea, Ilie Boiangiu, va semna contractul de finanţare pentru un proiect pe care îl va derula prin Grupul de Acţiune Locală „Amaradia – Gilort – Olteţ”. Acesta se referă la reabilitarea şi izolarea termică a dispensarului din centrul comunei. Pentru această investiţie, alesul PNL va obţine 40.000 de euro de la Uniunea Europeană. „Am depus documentaţia la începutul toamnei, iar proiectul nostru a trecut deja de toate etapele preliminare. Nu a mai rămas decât să semnez contractul de finanţare, iar apoi să demarăm lucrările propriu-zise. Investiţia presupune izolarea termică a dispensarului, în acest caz fiind vorba şi de schimbarea caloriferelor, precum şi de montarea de panouri solare pentru încălzirea apei. De asemenea, vor mai fi zugrăvite interioarele şi zidurile exterioare. La acoperiş nu mai e nevoie să facem nicio îmbunătăţire, deoarece acesta a fost înlocuit deja recent, cu fonduri din bugetul local. Era nevoie să derulăm investiţii de modernizare a dispensarului uman, care va avea astfel o faţă cu totul schimbată de anul viitor. În incinta acestuia, funcţionează două cabinete de medicină generală şi unul de stomatologie. Cel mai probabil, lucrările vor începe însă abia la începutul lui 2019”, a precizat Ilie Boiangiu. În încheiere, liberalul a spus că a încheiat toate investiţiile care se aflau în derulare în 2018. „Din păcate, noi am primit doar 7000 de lei la ultima rectificare bugetară, din luna septembrie, aşa că alte lucrări din bugetul local nu prea mai putem să facem în acest final de an. Din fericire, am fost chibzuiţi şi nu am avut restanţe deloc la persoanele cu handicap şi nici pentru buna funcţionare a aparatului administrativ. Le-am asigurat oamenilor drepturile necesare pentru tot anul 2018”, a conchis primarul comunei Grădiştea, Ilie Boiangiu. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button