Politica

Gutău: am aprobat câte un cort pentru fiecare partid

REPLICĂ / Primăria Rm. Vâlcea – Revenit intempestiv din concediu şi pus să strângă semnături pe caniculă, PNL Râmnicu Vâlcea îşi consumă frustrarea acuzând Primăria municipiului că nu i-a fost aprobată cererea de amplasare a nu mai puţin de 9 corturi pentru această activitate. Ca să îi liniştesc pe mult prea agitaţii liberali din municipiu, precizez că, în conformitate cu legislaţia locală pe care au dovedit în atâtea rânduri că o stăpânesc superficial, primarul municipiului este cel care decide într-o astfel de situaţie luând în considerare o serie de factori obiectivi, iar în baza acestui atribut şi din dorinţa de a nu face ca Râmnicul să arate ca un islaz de bâlci împânzit cu zeci de corturi, care mai de care mai colorate, am decis ca fiecărei formaţiuni politice care a depus până acum o astfel de cerere să i se aloce un singur amplasament. Dacă liberalii din Râmnicu Vâlcea consideră că dezideratul la care s-au înhămat nu poate fi atins decât amplasând corturi colorate pentru a aduna semnături la fiecare colţ de stradă e treaba lor. Eu însă nu voi admite ca această activitate politică să afecteze viaţa râmnicenilor, estetica oraşului şi desfăşurarea unor evenimente publice ale comunităţii locale.


Articole Similare

Back to top button