Liga IIIDiverse

George Popolan: „În meciul de la Bradu, diferenţa a făcut-o atitudinea, dar şi valoarea”

Viitorul Dăeşti este creaţia lui George Popolan. În primul rând datorită implicării acestuia, echipa a ajuns, pentru a doua oară în ultimii trei ani, să reprezinte judeţul Vâlcea la un baraj pentru promovarea în Liga a III-a. În 2017 a ratat această şansă, însă acum Viitorul e la 90 de minute distanţă de realizarea acestui vis. Popolan a trăit de pe bancă primul duel, cu Real Bradu. La final, şi-a felicitat jucătorii. „Îi felicit pe băieţi pentru dăruire şi pentru că au făcut ce le-a spus antrenorul. Le mulţumesc şi suporterilor, atât celor din comuna Dăeşti, cât şi celor din Rm. Vâlcea, care au venit în număr mare la Bradu. Ne-au susţinut tot meciul, au fost extraordinari! Le mulţumesc că sunt alături de acest fenomen, care se numeşte fotbal, un fenomen frumos, pe care îl iubesc, aşa cum iubesc tot ce se întâmplă în localitatea Dăeşti şi judeţul Vâlcea. În privinţa meciului, consider că diferenţa a făcut-o în primul rând atitudinea, dar şi valoarea. Oricum, nu ne bucurăm excesiv. Calificarea încă se joacă. Mai avem un meci, pe care trebuie să-l tratăm cu aceeaşi seriozitate. Vom putea discuta despre Liga a III-a sâmbătă, la ora 19.30. Până atunci ne pregătim. (…) La Bradu, a ţinut şi Dumnezeu cu noi, toate au fost aşa cum trebuie, pentru că, cu o zi înainte, la aceeaşi oră, erau aproape 35 de grade. La nivelul gazonului sintetic, cred că se resimţeau 60. Înainte de joc, a plouat, iar apoi am avut un timp extraordinar pentru fotbal. Încă o dată, îi felicit pe băieţi pentru dăruire, felicit şi echipa gazdă pentru ce s-a făcut aici, pentru baza frumoasă şi pentru organizarea acestui meci”, a transmis Popolan. (S.S.)


Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button