Liga V

Final de sezon în Liga a V-a. Cavalerul Trac Cernişoara şi CS Guşoeni sunt premiantele din acest an

* secondantele AS Rm. Vâlcea şi Oltul Ioneşti au obţinut şi ele dreptul de a evolua în eşalonul superior

La finele săptămânii trecute, s-a pus punct nu doar în play-off-ul Superligii. Astfel, sâmbătă şi duminică, s-a disputat ultima rundă şi din Liga a V-a. În ambele serii de la acest nivel, echipele care au obţinut promovarea în eşalonul superior se cunoşteau deja dinainte. Astfel, în Seria Nord, premiantele se numesc Cavalerul Trac Cernişoara şi AS Rm. Vâlcea 2016, în timp ce în Seria Sud pe primele două poziţii au terminat CS Guşoeni şi Oltul Ioneşti. Echipa primarului Nicolae Concioiu a stat în ultima rundă, dar avea deja titlul în buzunar.
În etapa finală, singura necunoscută mai era legată de cine urma să ocupe primul loc în Seria Nord, unde Cavalerul Trac Cernişoara şi AS Rm. Vâlcea se aflau încă la egalitate de puncte. Până la urmă, titlul de campioană a fost câştigat de trupa finanţată de Robert Dican. Fotbaliştii antrenaţi de Daniel Băcanu („Aţă”) s-au impus, pe teren propriu, în faţa echipei Prim Stroeşti (cu 4-1), în timp ce rivalii lor au pierdut la ACS Vâlcea Sport (3-4), rezultate care au făcut diferenţa la final. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button