Liga IV

Familia Păvăluţă, susţinere importantă pentru echipa de fotbal Sporting Galicea

Sporting Galicea va continua în Liga a IV-a. În noul sezon competiţional, Claudiu Voica, Lucian Rizoiu şi colegii lor vor beneficia de sprijinul Primăriei Galicea, graţie implicării primarului Ion Năfliu, a vicelui Florin Mărăcine şi a consilierilor locali. De asemenea, vor avea parte de susţinere financiară şi din partea familiei Păvăluţă, care le-a fost alături şi în anii trecuţi. George Păvăluţă este stabilit în Franţa, unde-şi desfăşoară activitatea ca medic stomatolog, în cadrul propriului cabinet. De asemenea, joacă fotbal pentru o echipă din ligile inferioare. Mama sa este tot medic. Profesează de ani buni şi poate fi găsită în prezent la cabinetul stomatologic din Galicea, unde-şi exercită meseria cu profesionalism.

Revenind la echipa de fotbal, aceasta şi-a reluat pregătirile de ceva timp. A disputa deja trei partide de verificare cu echipe de Superligă. A înregistrat două victorii şi o înfrângere. Sâmbătă, 10 august, Sporting o va înfrunta, pe teren propriu, pe AS Mihăeşti, formaţie care a retrogradat din „Elită”. Galicenii vor continua pregătirea până la startul campionatului, unul în care şi-au propus să obţină o clasare în prima jumătate a clasamentului. Nucleul de jucători va rămâne acelaşi. Din vechea gardă este posibil să părăsească echipa doi jucători, însă sunt discuţii pentru consolidarea lotului. Vor veni un portar, doi fundaşi şi un atacant. De asemenea, jucătorii mai aşteaptă întăriri şi pe „postul” de „sponsor”, pentru a putea mări pretenţiile legate de rezultate. (S.S.)


Articole Similare

Back to top button