Liga VDiverse

Două dintre propunerile lui Florin Dinucu au fost aprobate de Comitetul Executiv al AJF Vâlcea

*) prima este aceea prin care se vor dubla sancţiunile pentru echipele care nu se mai prezintă la meciuri în ultimele şase etape ale campionatului *) cea de-a doua se referă la fixarea baremurilor pentru arbitri şi observatori, în meciurile din Cupa României, încă de la începutul sezonului, acestea fiind şi mai mici

În această vară, două dintre propunerile avansate în urmă cu ceva timp, în ziarul ARENA VÂLCEANĂ, de Florin Dinucu, şi-au găsit adepţi în rândul reprezentanţilor AJF. Aceştia le-au prezentat în ultima şedinţă a Comitetului Executiv, de la începutul lunii august, iar până la urmă au fost votate şi vor fi introduse în regulamente. „Două dintre ultimele mele propuneri au fost adoptate în această vară de Comitetul Executiv, cel care le-a prezentat în şedinţă fiind chiar secretarul general Daniel Demetrescu. Din cele 10 puncte care s-au aflat pe ordinea de zi la şedinţa din 12 august, două mi-au aparţinut. În primul rând, este vorba de propunerea prin care se vor dubla sancţiunile pentru echipele care nu se mai prezintă la meciuri în ultimele şase etape ale campionatului. Ştiu că voi fi înjurat de unii delegaţi din judeţ, dar sunt convins că măsura va duce la un progres. Mulţi vor crede că vor avea de câştigat doar cei de la AJF, pentru că le vor intra mai mulţi bai în conturi, dar nu asta a fost intenţia mea. Mi se pare însă aiurea ca o echipă să se prezinte, iar alta nu, de aceea am vrut ca lipsa de respect pentru competiţie să fie taxată!”, a subliniat Dinucu, iar apoi a adăugat: „Nu m-ar suprinde însă acum ca, până în ultimele şase etape, să existe un val de retrageri din campionat, pentru ca echipele să nu-şi pericliteze bugetul pentru următorul sezon. Repet, propunerea e menită să asigure respectul pentru competiţie, dar şi retragerea e o lipsă clară de respect. Poate tocmai pentru a evita acest lucru, ar trebui introdusă o altă măsură în ROAF, ca delegaţii echipelor care se retrag din campionat să nu mai facă parte doi sau trei ani din structura unui club. Practic, cele două sancţiuni s-ar completa una pe alta”.

„O echipă din Liga a a V-a nu va cheltui mai mult de 15 milioane de lei vechi pentru a ajunge în finala Cupei României”

Cea de-a doua propunere a lui Florin Dinucu, care a fost luată în calcul de AJF Vâlcea, s-a referit la fixarea unor baremuri mai mici pentru arbitri şi observatori, în meciurile din Cupa României. Astfel, la meciurile din primul tur nu au existat baremuri, echipele fiind puse să achite doar transportul arbitrilor şi observatorilor. În cea de-a doua etapă, suma totală s-a ridicat însă la 350 de lei. Ulterior, în şaisprezecimi, optimi şi sferturi, baremul va fi de 450 de lei, iar în semifinale de 600 de lei. Pe de altă parte, Comitetul Executiv a mai decis ca indemnzaţiile de arbitraj şi observare din cadrul ediţiei actuale a Cupei să fie achitate în mod egal de ambele echipe. „Mă bucur că AJF a ţinut cont de ideile mele, de a fixa baremurile pentru noul sezon al Cupei la startul noii ediţii. S-a stabilit exact ceea ce am susţinut încă de la începutul anului, când am tras un semnal de alarmă legat de această competiţie, care nu mai era deloc atractivă pentru echipele mici! Şi anume ca baremurile să fie bătute în cuie înainte de startul sezonului, pentru ca formaţiile să-şi facă un calcul precis cu bugetul total pe care trebuie să-l aibă la dispoziţie pentru Cupă. Practic, acum, şi dacă ajungi în semifinale, unde baremul e acum doar de 6 milioane de lei vechi, plăteşti mai puţin decât până anul trecut, când erai obligat să achiţi 6,5 milioane din momentul în care urma să înfrunţi o echipă de Superligă, mai precis cam din optimi. AJF a operat nişte schimbări semnificative, care vor avantaja din plin echipele mici, ale căror costuri de a merge mai departe erau din ce în ce mai mari. Iar noutatea cu care au venit cei de la AJF, care reprezintă de asemenea o îmbunătăţire, e aceea că baremurile vor fi plătite jumătate – jumătate, de către ambele echipe, indiferent cine e gazdă şi indiferent de runda în care vor evolua. Aşadar, la un calcul simplu, o echipă din Liga a a V-a nici nu va cheltui mai mult de 15 milioane de lei vechi pentru a ajunge în finală. Asta înseamnă că întrecerea va fi una cu adevărat tare din acest sezon, deoarece nu vor mai exista deloc probleme legate de lipsa banilor la nicio echipă. Cum se spune, numai dacă nu vrei, nu ajungi în finală!”, a mai afirmat Dinucu.

„Aşa cum am mai spus, propunerile mele sunt menite să îmbunătăţească fotbalul judeţean şi să asigure buna desfăşurare a competiţiilor”

Florin Dinucu mai spune că toate propunerile sale de până acum au fost utile şi „au avut rolul de a revoluţiona fotbalul judeţean şi de a creşte respectul pentru competiţii”. „Ca să fiu sincer, propunerile mele s-au cam încadrat în zicala: una caldă, alta rece! Am solicitat baremuri mai mari pentru neprezentările din ultimele etape, dar le-am oferit posibilitatea echipelor să ajungă în finala Cupei României cu cheltuieli minime, de nici 15 milioane de lei vechi, ceea ce e cu adevărat o scădere considerabilă, faţă de cele peste 30 de milioane din sezonul trecut”, a precizat Dinucu, iar apoi a declarat: „Am constatat cu mare plăcere că, mai devreme sau mai târziu, propunerile mele sunt apreciate de reprezentanţii AJF. Varianta cu un singur vicepreşedinte la AJF, în loc de doi, tot eu am propus-o prima oară, în urmă cu câţiva ani, şi iată că a fost adoptată între timp, iar de la următoarele alegeri va mai fi doar unul. Acum, mi s-au aprobat propunerea pentru Cupa României şi cea de dublare a amenzilor pentru neprezentările din ultimele şase etape. Mă bucură că membrii CEx au început să ia lucrurile bune din ideile mele. Aşa cum am mai spus, toate sunt menite să îmbunătăţească fotbalul judeţean, sunt pentru buna desfăşurare a competiţiilor şi nu pentru un anumit interes sau ca să îmbogăţească AJF-ul. Iar dovada cea mai bună e Cupa României, prin care vor fi avantajate clar echipele mici”.
„În curând, voi reveni şi cu propunerea mea de a reîmpărţi echipele în două ligi valorice, pentru că e clar că actualul sistem nu a adus nicio îmbunătăţire şi e foarte greoi. În acest sens, voi păstra acelaşi model pe care l-am propus, cu doar două divizii, care mi se pare a fi cel mai bun. Consider că două ligi sunt suficiente, pentru că astfel se poate «jongla» mult mai uşor cu echipele participante, iar cele din Liga a V-a nici nu vor avea deplasări mari de făcut. Sistemul cu trei eşaloane valorice e bun când ai 100 de echipe, nu doar 60! În actuala conjuctură, doar obligi formaţiile să facă deplasări infernale, chiar şi dacă sunt în Liga a V-a. Cred că delegaţii sunt dispuşi să-şi dea girul pentru a ne întoarce la vechiul sistem, cu două ligi. Propunerile mele de până acum au avut priză la public şi la AJF, aşa că sper ca şi următoarele să fie aprobate”, a conchis Florin Dinucu. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button