Administratie

DJ 658 Gura Văii – Mânăstirea Frăsinei (13,4 km) va fi asfaltat integral prin PNDL 2

Primarul Ion Ungureanu, din Muereasca, a ţinut să-şi exprime mulţumirea pentru faptul că Guvernul şi-a dat acordul pentru a finanţa, prin PNDL 2, o investiţie de anvergură în localitatea pe care liberalul o administrează. Este vorba de reabilitarea şi modernizarea DJ 658 Gura Văii – Malu Vârtop – Hotarele – Muereasca – Găvăneşti – Mânăstirea Frăsinei, de la kilometrul 0+000, până la kilometrul 13+400. Proiectul a fost întocmit de Consiliul Judeţean, care a şi solicitat finanţare de la Ministerul Dezvoltării. „Practic, va fi asfaltat tot drumul judeţean care traversează localitatea, de la intrarea de pe DN 7, până la poarta Mânăstirii Frăsinei. Se vor realiza lucrări ca la carte, cu rigole, şanţuri betonate şi inclusiv podeţe pentru accesul în fiecare gospodărie. În noile legi, se spune că finanţarea pentru o asemenea investiţie se obţine numai dacă se respectă anumite reguli stricte, iar printre acestea se numără şi cele prin care trebuie să se realizeze şi alte lucrări adiacente, nu doar cele de asfaltare. Astfel, în zonele unde drumul judeţean se interesectează cu cele de interes local, este obligatoriu ca şi acestea să se modernizeze la fel, pe o distanţă de cel puţin 100 de metri, pe ambele părţi”, a subliniat Ion Ungureanu. Primarul din Muereasca a declarat că valoarea investiţiei pentru modernizarea DJ 658 se ridică la suma de 256,34 de miliarde de lei vechi, în total urmând a se turna asfalt pe 13,4 kilometri. „Din ce ştiu, din discuţiile pe care le-am avut cu reprezentanţii Consiliului Judeţean, această instituţie şi-a propus de mulţi ani să asfalteze DJ 658. Mânăstirea Frăsinei este un obiectiv turistic important în Vâlcea, e vizitată de mulţi oameni, inclusiv din alte judeţe, aşa că era nevoie să fie reabilitat drumul de acces până acolo. Acesta nu a mai fost modernizat de peste 20 de ani. Până acum, s-au mai plombat doar unele porţiuni, la fel cum se va mai întâmpla şi în perioada următoare. Am discutat deja cu reprezentanţii RAJDP, pentru a fi realizate o serie de intervenţii de urgenţă în această toamnă, până la venirea ierii, astfel încât să nu avem probleme în anotimpul rece”, a adăugat Ion Ungureanu. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button