Politica

Deputatul Lovin: primăriile vor organiza singure licitaţiile pentru concesionarea distribuţiei de gaze

În ultimii ani, administraţiile publice locale din Budeşti, Nicolae Bălcescu, Galicea, Olanu, Drăgoeşti şi nu numai au făcut numeroase demersuri pentru introducerea reţelelor de gaze, dar această problemă nu este rezolvată nici în momentul de faţă. Din dorinţa de a ajuta comunităţile amintite, zilele trecute, deputatul Dumitru Lovin, preşedintele ALDE Vâlcea, a stat de vorbă personal pe acest subiect cu domnul Toma Florin Petcu, ministrul Energiei. După această discuţie, parlamentarul a anunţat că, în scurt timp, Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123 / 2012 se va modifica prin Ordonanţa de Guvern 64/2016, aflată în prezent în dezbatere la Senat. „După această modificare, care se va produce foarte curând, primăriile vor putea organiza singure licitaţiile pentru concesionarea serviciului de distribuţie a gazelor, activitate derulată în prezent de Ministerul Energiei, deci şefii administraţiilor locale se vor putea ocupa cap-coadă de această problemă, pe care, oricum, în comune, nimeni nu o cunoaşte mai bine decât ei”, a precizat deputatul Dumitru Lovin.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button