Politica

Deputatul Buican, despre gunoaiele care îi ard la buzunare pe vâlceni

Deputatul Cristian Buican, liderul judeţean al PNL, readuce în actualitate o problemă care, de câţiva ani, îi afectează enorm pe vâlceni. Din cauză că, în ultimul deceniu, CJV nu a reuşit să construiască depozitul ecologic de la Roeşti, cetăţenii din mediul rural, dar şi din multe oraşe din Vâlcea, au ajuns să plătească sume colosale pentru colectarea, transportul şi depozitarea gunoiului menajer. “Vreau să cunoască toata lumea de ce județul Vâlcea este acoperit de gunoaie,  iar cetățenii, și așa sărăciți la maximum de politica PSD-istă, plătesc sume astronomice pentru serviciul de salubrizare. Să discutăm despre modul în care PSD – care deși a condus CJ Vâlcea timp de 30 de ani, în diverse majorități, cu o întrerupere de doar un an (2015) – nu a fost în stare să ducă la bun sfârșit un proiect vital pentru cetățenii județului. În anul 2007, a fost inițiat un proiect pe bani europeni care avea drept obiectiv închiderea vechilor gropi de gunoi din județ și crearea unei infrastructuri moderne pentru gestionarea deșeurilor în județul Vâlcea. Totul pe bani europeni. Proiectul a fost inițiat pe POS Mediu 2007-2013 și continuat pe POIM 2014-2020. Continuat este mult spus pentru că, de fapt, conducerea PSD-istă a județului nu a fost interesată să finalizeze acest proiect. Nici nu aveam speranțe! Motivele sunt simple: nici nu se pricep și nici nu vor să o facă! Nu se pricep pentru că ,,au școala la barieră”. Nu vor pentru că se finanțează din bani europeni! După estimările mele, proiectul este undeva la mai puțin de jumătate realizat și timpul de finalizare s-a scurs”, a declarat parlamentarul PNL. Buican a adăugat că, în prezent, nu avem decât două stații de sortare a deșeurilor și niște mașini care ruginesc. Mai mult, groapa de gunoi de la Roești a rămas în stadiul de idee, iar celelalte facilitați sunt “slogane în campania PSD”. “Lipsa infrastructurii pune Asociația de Salubrizare din județ în imposibilitatea de a încredința serviciul unei firme specializate. De fapt, totul este haos, deoarece primarii încearcă individual să rezolve problema. Din toate aceste motive, prețul serviciului de salubrizare s-a scumpit de 3-4 ori faţă de județele în care conducerea CJ și-a făcut treaba. Problema este acutizată și de refuzul conducerii Râmnicului de a permite folosirea gropii de gunoi de la Fețeni. Viitorul arată rău în acest domeniu: nu se întrevede finalizarea infrastructurii în următorii 2-3  ani și gunoiul menajer din județ trebuie transportat la distanțe mari; lipsa infrastructurii va împiedica structura asociativă să organizeze ,,corect” serviciul de salubrizare; lipsa serviciului județean de salubrizare va forța primăriile să acționeze independent pentru rezolvarea problemei; prețul mare al serviciilor de salubrizare va determina cetățenii să renunțe la contracte și de aici presiunea în cerc vicios pe acesta. Toate aceste realități vor face ca, în viitor, Vâlcea să fie acoperită de și mai multe gunoaie, iar prețul plătit de cetățeni pentru serviciul de salubrizare să devină insuportabil. Acestea sunt doar o parte din ,,beneficiile” cetățenilor din județul Vâlcea care s-au lăsat păcăliți de PSD în iunie 1992, 1996, 2000, 2004, 2008, 2012 și în 2016 la alegerile locale. Am scris toți anii alegerilor locale pentru a sublinia dimensiunile păcălelii PSD-iste”, a detaliat deputatul Cristian Buican, preşedintele PNL Vâlcea.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button