FotbalDiverse

Daniel Demetrescu îşi încheie cariera în arbitraj, după 25 de ani de activitate!

Sâmbătă, 11 august, de la 11.00, pe stadionul din Orleşti se va desfăşura Supercupa AJF, dintre Flacăra Horezu şi Cozia Călimăneşti. Partida va fi condusă, la centru, de Daniel Demetrescu. Acesta va fi ajutat, la cele două linii, de Marius Badea şi Ionuţ Zaharioiu. Pentru Daniel Demetrescu va fi ultimul meci ca arbitru de fotbal. El îşi va încheia cariera în arbitraj după 25 de ani de activitate. A făcut „şcoala de arbitraj” în anul 1993. Iniţial, şi-a dorit să meargă la cursurile pentru arbitri de handbal, atras fiind de frumuseţea sportului cu mingea mică şi de cele care-l practicau. Din întâmplare, a ajuns într-unul dintre birourile Asociaţiei Judeţene de Fotbal. A rămas, până la urmă, la „sportul-rege”. Din 1999 şi până în 2015, adică timp de 16 ani, a fost şi arbitru de lot naţional. Nu a oficiat meciuri doar pe plan judeţean, în Liga a III-a şi în Liga a II-a, ci şi de la nivelul Ligii I. Trei ani a fost arbitru asistent de Divizia A, din 2007 şi până în 2010, perioadă în care a fost delegat la 33 de partide de pe prima scenă fotbalistică a ţării. În total, a strâns peste 2000 de meciuri arbitrate în cei 25 de ani de carieră. Daniel Demetrescu va „fluiera” sâmbătă pentru ultima dată. Începând cu noul sezon, va fi observator de arbitri. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button