Liga V

CS Şuşani a câştigat la „masa verde” meciul cu Utd Drăgăşani

În şedinţa de săptămâna trecută, care a avut loc miercuri, 2 mai, Comisia de Disciplină din cadrul AJF Vâlcea a avut mai multe cazuri pe ordinea de zi decât de obicei. Printre acestea s-a numărat şi cel de la meciul Utd Drăgăşani – CS Şuşani, din cadrul Ligii a V-a – Seria Sud, care s-a disputat în etapa a 13-a şi s-a încheiat cu victoria la limită a echipei din oraşul vinului (5-4). Partida a fost omologată până la urmă la „masa verde”, cu scorul de 3-0 pentru CS Şuşani, conform Articolului 74.6, din Regulamentul Disciplinar, care sancţionează „efectuarea unui număr neregulamentar de schimbări de jucători”. Din acest motiv, Utd Drăgăşani s-a ales şi cu o amendă de 50 de lei din partea Comisiei conduse de Constantin Lazăr.
În urma acestui rezultat stabilit la „masa verde”, CS Şuşani a ajuns pe locul secund în ierarhia Seriei Sud, cu 30 de puncte, în timp ce Utd Drăgăşani a picat pe ultima poziţie, cu doar 7 puncte. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button