Administratie

CNI face un centru sportiv multifuncţional în Berbeşti

În perioada următoare, Compania Naţională de Investiţii va scoate la licitaţie lucrările de amenajare a unui centru sportiv multifuncţional, în oraşul Berbeşti. Primarul Vintilă Chelcea a precizat că investiţiile se referă la modernizarea actualului stadion de fotbal, cu vestiare moderne, tribună acoperită cu câteva sute de locuri pe scaune, plus la un teren sintetic multifuncţional, unde elevii vor putea face baschet, handbal sau volei. „La stadion, nu s-a mai făcut nimic de aproape 30 de ani. Era nevoie de o asemenea investiţie. Pe viitor, ne gândim şi să facem, din nou, o echipă puternică, mai ales că, acum, ne ajută şi Legea Sportului, prin care putem aloca până la 5 % din bugetul localităţii. O să mai depun, pe programe europene, şi proiectele de modernizare a Şcolii Berbeşti, dar şi pentru realizarea unui centru SPA, în centrul oraşului”, a precizat liberalul Vintilă Chelcea. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button