Liga IV

Cavalerul Trac Cernişoara a rămas pe primul loc şi după derby-ul cu Damila

În week-end-ul trecut, la Măciuca, Damila a înfruntat prima clasată din Seria Vest a Ligii a IV-a, pe Cavalerul Trac Cernişoara. Antrenorul gazdelor, Marian Deaconescu şi-a propus să obţină din acest meci minim un punct. Obiectivul a fost realizat. Damila nu a pierdut în faţa liderei. Partida s-a încheiat la scorul de 2-2. În prima repriză niciuna dintre cele două formaţii nu a reuşit să-şi valorifice ocaziile avute. În partea secundă, Lucian Munteanu şi-a adus echipa în avantaj în urma unui penalti, iar la doar câteva minute distanţă, tot din lovitură de pedeapsă, Nicuşor Călin a dus scorul la 2-0. Oaspeţii au reuşit să revină în joc. Antrenorul-jucător Daniel Băcanu a redus din handicap, iar Adi Ţăpîrlan a punctat pentru 2-2, rezultat înregistrat şi la finalul întâlnirii. „Tracii” lui Robert Dican au rămas pe primul loc si după această deplasare. Au cu două puncte mai mult decât următoarea clasată, Păstorul Vaideeni. Formaţia lui Vicenţiu Marinescu poate, prelua, însă, şefia la finele acestei săptămâni, când Cavalerul Trac nu va juca. Condiţia este să bată la Guşoeni, pe terenul celei de-a patra clasate. În ceea ce o priveşte pe Damila, aceasta se află în grafic pentru primul obiectiv propus, calificarea în play-off. „Ştiu puterea din acest moment a echipei mele şi tocmai de aceea am spus că mă mulţumesc şi cu câte un punct în meciurile cu CS Guşoeni şi Cavalerul Trac, două echipe bune ale seriei. Am avut ocazii multe şi cu echipa din Cernişoara. Numai Lucian Munteanu a ratat vreo trei la scorul de 2-2. În plus, la 2-1 am avut şi un gol anulat. Şi oaspeţii au avut ocazii. Au echipă bună. Concluzionând, pot să spun că a fost un meci frumos, de nivelul Superligii. La noi, pe final a jucat şi Corvin Popescu. Poate dacă-l băgam mai repede în teren, reuşeam să înscriem şi golul 3”, a spus Marian Deaconescu, antrenorul Damilei, după derby-ul de duminică. „Am fost conduşi cu 2-0 după două penaltiuri acordate uşor. Sunt nelămurit că au venit unul după altul, la distanţă de câteva minute. După primul, acordat uşor, după cum spuneam, eu nu l-aş mai fi dat şi pe al doilea. Dar, până la urmă, arbitrul are acoperire regulamentară. Deşi am primit două goluri, am reuşit să revenim. Este o echipă bunicică şi Damila. Oricum, e o serie cam încurcată. Eu nu prea cunosc echipele şi de asta preferam să jucăm în cealaltă serie. E foarte greu să te duci la un meci şi să nu ştii nimic despre adversar. Acum suntem neînvinşi, pe primul loc, dar există riscul ca după această etapă să treacă peste noi Păstorul Vaideeni. În week-end, noi nu jucăm, iar ei au meci la Guşoeni. Le va fi greu să câştige acolo. Din ce am jucat până acum, Guşoeni are echipa cea mai bună. Meciul direct s-a terminat 0-0. Am avut multe ocazii, dar au avut şi ei oportunităţi de a marca. Până la urmă a fost echitabil rezultatul de egalitate. Se poate spune că a fost un punct câştigat în deplasare, nu două pierdute”, a precizat şi Daniel Băcanu, antrenorul liderei din acest moment, Cavalerul Trac Cernişoara.

Meciul de la Măciuca s-a soldat şi cu trei cartonaşe roşii

În repriza secundă a partidei dintre Damila şi Cavalerul Trac s-a înregistrat şi un incident, în care au fost implicaţi Andrei Oiţă (de la Damila) şi Robert Bloţu (de la oaspeţi). Arbitrul a dat fault, iar jucătorul de la Cernişoara, supărat probabil pentru un duel ce avusese loc în prealabil, a vrut să-i aplice o corecţie adversarului. Pentru reacţia agresivă, acesta a fost eliminat. În acest conflict a intervenit şi Octavian Dina, care, de asemenea, a fost eliminat. Pentru comportare violentă, ambii jucători, Bloţu, de la Cavalerul Trac şi Dina, de la Damila, au fost sancţionaţi de Comisia de Disciplină cu câte două etape de suspendare şi penalitate sportivă. De la formaţia de pe primul loc din Seria Est a Ligii a IV-a a mai primit „roşu” şi Liviu Nicolaescu. Eliminarea a survenit, însă, pe final de partidă, în urma a două cartonaşe galbene, iar în astfel de cazuri suspendarea este de o etapă. Dacă va achita cauţiunea, „Colivă” poate juca în următorul meci al echipei sale. Altfel spus, după această confruntare, Comisia de Disciplină a AJF a mai sancţionat cu avertisment şi penalitatea sportivă clubul Damila Măciuca, întrucât un spectator a pătruns în incinta terenului de joc. Antrenorii ambelor echipe au condamnat atitudinea jucătorilor lor. Despre acest incident, Daniel Băcanu a spus: „Jucătorul nostru parcă a înnebunit. A fost fault, arbitrul a fluierat şi nu era nevoie ca el să reacţioneze nervos. Eu nu vreau golănii din astea la echipă şi nu accept astfel de reacţii. Dacă ai ceva de demonstrat, o poţi fac prin joc. El nu e la prima ieşire necontrolată. I-am spus şi după meci că e sută la sută vinovat”.

 

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button