Liga IV

Calendar încărcat cu runde intermediare în Liga a IV-a

* echipele din play-off vor juca de patru ori la mijlocul săptămânii, iar cele din play-out de două ori

Pe 12-13 mai, a avut loc ultima etapă (cea de-a 26-a) din sezonul regulat al Ligii a IV-a. Primele şase clasate din fiecare serie (Est şi Vest) evoluează mai departe în play-off, iar formaţiile de pe locurile 7-12 se înfruntă în play-out. Aşa cum se cunoaşte, trei echipe au fost scoase complet din competiţie, după ce s-au clasat pe ultimele poziţii, şi ar trebui să joace în viitorul sezon în Liga a V-a. Este vorba de Progresul Buneşti, Viitorul Păuşeşti Măglaşi (locurile 13-14 în Seria Est) şi AS Popeşti 2016 (locul 13 în Seria Vest).

Echipele din play-off vor încheia sezonul pe 23 iunie, iar cele din play-out pe 7 iulie

Startul celei de-a doua părţi a campionatului, atât în play-off, cât şi în play-out, s-a dat chiar week-end-ul trecut. În afara etapei din 19-20 mai, eele 24 de echipe care au rămas în competiţie mai au de jucat încă nouă runde, ceea ce se înseamnă că anul fotbalistic în judeţ se va întinde mai mult ca niciodată. În acest sens, AJF Vâlcea a stabilit ca, în play-off să fie programate nu mai puţin de patru etape intermediare. Prima dintre acestea va avea loc chiar marţi, 22 mai, iar următoarea va fi programată peste exact o săptămână, pe 29 mai, adică tot marţi (!). Celelalte două runde de la mijlocul săptămânii au fost fixate pe 12 şi, respectiv, 19 iunie. Practic, echipele din partea superioară a ierarhiei vor încheia sezonul pe 23 iunie.
În schimb, în play-out, nu vor fi decât două intermediare, pe 20 iunie şi 4 iulie („când se întunecă mai târziu, iar meciurile vor putea fi programate după ora 18.00”, cum a promis secretarul general al AJF Vâlcea, Daniel Demetrescu). Grupările din partea inferioară a clasamentului vor pune punct anului competiţional 2017-2018 abia pe 7 iulie. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button