Politica

Buican: din cauza conducerii PSD, românii vor plăti inclusiv credite şi vacanţe mai scumpe, în această perioadă!

Deşi conflictul început de Liviu Dragnea în PSD ar fi un motiv de bucurie pentru PNL, pentru că românii au ocazia să vadă că, în decembrie, au greşit dând un vot masiv pentru social-democraţi, liberalii vâlceni se dau loviţi şi declară că nu e bine ce se întâmplă, întrucât afectată ţara. PNL Vâlcea consideră că actualii guvernanţi sunt iresponsabili şi au declanşat o criză politică extrem de dăunătoare pentru România. „Comportamentul din ultimele zile al conducerii PSD, pe de-o parte, şi al prim-ministrului, pe de altă parte, demonstrează dispreţul lor profund faţă de români, care, în această perioadă, vor plăti credite mai scumpe şi chiar şi vacanţe la preţuri mai mari, din cauza devalorizării leului în faţa euro”, au explicat liberalii. „Comportamentul liderilor PSD demonstrează că programul de guvernare promis populaţiei este ultima prioritate a acestora. Lupta pentru putere şi influenţă în partid este singura lor preocupare. Sigur că ne îngrijorează instabilitatea şi lipsa de predictibilitate a actului de guvernare în România, provocate de această criză politică artificială, mai ales în plan economic şi extern. În condiţiile în care, în ultimele zile, toate articolele din presa internaţională referitoare la evenimentele din România, descriu un tablou demn de o ţară din lumea a treia, precum şi ca urmare a semnalelor îngrijorătoare venite din partea investitorilor şi mediului privat, PNL face apel la reprezentanţii PSD să oprească această luptă oarbă pentru putere şi să revină la un comportament responsabil şi democratic”, a transmis organizaţia condusă de deputatul Cristian Buican. Liberalii vâlceni mai spun că declaraţiile publice ale premierului Sorin Grindeanu confirmă faptul că această criză politică „nu este altceva decât o răfuială în stil mafiot pentru putere în cadrul clanurilor din PSD”. „Filiala Vâlcea a PNL face un apel public la instituţiile statului să se autosesizeze, în urma auto-denunţurilor din ultimele zile făcute de reprezentanţii PSD, privind promisiuni de funcţii sau şantaj. Filiala Vâlcea a PNL consideră că ţara noastră are nevoie de stabilitate şi predictibilitate. Evenimentele politice din ultimele zile din România pun în pericol succeseleimportante pe care România le înregistrează în ultima perioadă pe plan extern, mai ales vizita preşedintelui Klaus Iohannis în Statele Unite ale Americii şi agenda acestuia pentru următoarele două săptămâni fiind mai mult decât sugestive în acest sens”, a completat conducerea PNL Vâlcea.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button