Politica

Blocarea proiectului de la Stoileşti, o mare gafă a Guvernului Orban. Situaţia nu poate rămâne aşa

Deputatul Dumitru Lovin se poziţionează de partea comunităţilor din Stoileşti şi Pesceana şi consideră că PNL a început cu stângul guvernarea României. În acest sens, are „n” argumente: întârzierea pensiilor, amânarea dublării alocaţiilor pentru copii, desfiinţarea ilegală a unor programe de investiţii vitale pentru comunităţile din teritoriu şi pentru economia naţională, iar lista ar putea continua.

Zilele acestea, parlamentarul a pregătit o nouă interpelare pentru premierul Ludovic Orban, explicându-i că blocarea proiectelor cu finanţare din FDI, inclusiv a celor avansate, reprezintă o mare prostie, un imens rău făcut românilor. „În urmă cu câteva luni, noul Guvern anunţa prin reprezentanţii săi că nu vor fi blocate proiectele aprobate şi finanţate din FDI pentru care s-a virat avansul de 15 %. Aceleaşi asigurări le dădeau şi mulţi lideri PNL din teritoriu, în încercarea de a linişti măcar cele 40 de comunităţi cu lucrări începute. În ultimele săptămâni, discursul s-a schimbat: toate proiectele, indiferent cât de avansate, se opresc, iar FDI se desfiinţează. Şi, mai mult decât atât, beneficiarii care au primit fonduri trebuie să le returneze. Această veste a picat ca un trăsnet în localităţile Stoileşti şi Pesceana, singurele din judeţul Vâlcea care, spre final de an 2019, au apucat să solicite şi să primească avans din FDI”, a semnalat deputatul Dumitru Lovin. Parlamentarul a amintit că administraţiile publice din cele două comune au cheltuit sute de mii de lei pe studii şi documentaţii, iar acum s-au trezit în această situaţie, extrem de delicată – că nu pot continua proiectele aprobate de CNSP, pentru că nu vor muşchii noului Guvern. „Asta în condiţiile în care, la Stoileşti, spre exemplu, reţeaua de drumuri de interes local măsoară 207 kilometri, din care nici 20 % cu asfalt. Proiectul prin FDI reprezenta, aşadar, o şansă poate unică pentru această comunitate. În 2019, s-au executat lucrări de doar 2 milioane de lei, diferenţa până la procentul de 15 % din valoarea totală aprobată a proiectului fiind retrasă la final de an. Mulţi lideri PNL din teritoriu spun că astfel de proiecte vor fi prioritare şi continuate în cadrul PNDL 3, dar ce ar însemna asta? Dacă declaraţiile premierului Orban nu sunt nişte invenţii ale presei, noua sesiune va fi lansată peste câţiva ani, după încheierea PNDL 1 şi a PNDL 2, programe pentru care şi în prezent sunt licitaţii. Impactul negativ inclusiv asupra economiei va fi greu de cuantificat!”, a mai avertizat Lovin. În opinia sa, regulile nu trebuiau schimbate în timpul jocului, iar argumentele invocate de noua Putere sunt puerile. „Nici PNDL nu avea şi nu are fonduri. Acestea se aprobă în fiecare an. Bine, văd că, în proiectul de buget pe 2020, nu avem nici FDI, nici PNDL 3. Ceea ce face Guvernul PNL şi cum se joacă cu viaţa oamenilor reprezintă o mare nedreptate!”, a concluzionat Dumitru Lovin.

Articole Similare

Back to top button