Liga V

„Bebe” Tănase, transportat cu Ambulanţa la spital, de la meciul ACS Vâlcea Sport – Oltul Dăeşti

La doi ani distanţă de teribila accidentare suferită de Adrian Albinaru, în meciul dintre Viitorul Dăeşti şi Cozia Călimăneşti, care a fost la un pas să-şi piardă viaţa, în urma unui duel pentru minge cu un adversar, un alt incident asemănător s-a petrecut pe terenul de fotbal. În minutul 55 al partidei de Liga a V-a dintre ACS Vâlcea Sport şi Oltul Dăeşti, atacantul formaţiei dăeştene, Bebe Tănase, a urmărit mingea revenită în teren după o lovitură liberă care a atins bara, a lovit balonul cu capul şi a înscris pentru scorul de 2-2, însă în acel moment a intrat în contact cu un adversar. A căzut la pământ şi a rămas inert. A fost chemată Ambulanţa la teren. „Bebe” a fost transportat la spital, acolo unde, după meci, a ajuns şi George Popolan şi un alt coleg, pentru a se interesa de starea de sănătate a fotbalistului din Dăeşti. „Am vorbit cu medicul şi acesta ne-a asigurat că nu este vorba despre vreo fractură sau ceva mai grav, ci de o contuzie. Sincer, m-am speriat foarte tare, mai ales după ce i s-a întâmplat lui Albinaru acum doi ani, când în urma unei situaţii similare, era să-şi piardă viaţa. Ne bucurăm că totul este în regulă cu colegul nostru, că am obţinut o nouă victorie în campionat (6-3 cu ACS Vâlcea Sport) şi că suntem pe podium în clasament. «Bebe» a înscris în acest meci de două goluri, la fel ca şi Ciobanu. Pe lista marcatorilor s-a mai regăsit şi Cristian Geantă, iar eu am închis tabela la scorul de 6-3”, a spus George Popolan, după meciul cu ACS Vâlcea Sport. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button