Liga IVFotbal

Athletico a prins în ultimul moment un loc în play-off-ul Seriei Nord a Ligii a IV-a

Sâmbătă, 27 aprilie, s-au desfăşurat meciurile din cadrul play-off-ului Superligii, dar şi cele din ultima etapă din sezonul regulat al Seriei Nord a Ligii a IV-a. În privinţa eşalonului secund judeţean, exista o singură necunoscută: cine prinde ultimul loc de play-off? Lupta s-a dus, de la distanţă, între Athletico, grupare care, în acest sezon, îşi dispută meciurile de pe teren propriu la Govora şi Viitorul P. Măglaşi. Athletico avea 32 de puncte, iar P. Măglaşi – 33. Planetele s-au aliniat pentru trupa lui Bogdan Tudor şi Nicolae Olaru, care a reuşit in-extremis să obţină un punct din deplasarea de la Buneşti. Athletico a fost condusă cu 2-0. Bunget („Bingo”) a redus din handicap în urma unei lovituri de pedeapsă. Apoi, în minutul 93, o lovitură liberă pentru oaspeţi. Erau toţi jucătorii în careu; ultima fază. Centrare pe 10 metri, Alex Rădulescu – foarfecă pe spate direct la vinclu: 2-2. Şi aşa s-a consfinţit soarta întâlnirii. În celălalt meci, Viitorul Budeşti s-a impus cu scorul de 4-3. În aceste condiţii, Athletico a egalat-o la puncte pe P. Măglaşi. Departajarea s-a făcut la meciurile directe. Marinel Mazilu şi colegii săi au câştigat cu scorul de 4-0 primul joc cu P. Măglaşi, iar apoi au pierdut cu 4-2. Avantaj Athletico, formaţie care avea şi un golaveraj mai bun decât Viitorul. Formaţia care-şi dispută meciurile în staţiune s-a calificat, astfel, în play-off, alături de AS Buneşti, Foresta Malaia, Viitorul Budeşti 2012, FC Păuşeşti Otăsău şi AS Băile Olăneşti. Calificarea i-a fost dedicată lui Bogdan Tudor, care cu doar o zi înainte a împlinit o frumoasă vârstă. (L.S.)

Rezultatele etapei a XXII-a (ultima din sezonul regulat)

• Sâmbătă, 27 aprilie:

FC Păuşeşti Otăsău – Foresta Malaia                5-2

Viitorul Budeşti 2012 – Viitorul P. Măglaşi         4-3

AS Buneşti – Athletico Băile-Govora                 2-2

AS Băile Olăneşti – Victoria Frânceşti               3-3

Sporting Galicea – AS Bărbăteşti                      2-2

Lotru Brezoi – ACS Vâlcea Sport                       4-1

Program play-off

Etapa I:

• Sâmbătă, 4 mai:

FC Păuşeşti Otăsău – AS Buneşti          (Ora 18.00)

Viitorul Budeşti 2012 – Foresta Malaia   (Ora 18.00)

• Duminică, 5 mai:

AS Băile Olăneşti – Athletico B. Govora (Ora 18.00)

Program play-out

Etapa I:

• Sâmbătă, 4 mai:

Sporting Galicea – Lotru Brezoi             (Ora 18.00)

AS Bărbăteşti – Victoria Frânceşti         (Ora 18.00)

• Duminică, 5 mai:

Viitorul P. Măglaşi – ACS Vâlcea Sport   (Ora 11.00)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button