Liga V

Andrei Romcescu, euro-gol pentru Măgura Slătioara: şut din voleu, de la 35 de metri!

* week-end-ul trecut, fotbaliştii din comuna administrată de primarul Sorin Romcescu au depăşit şaisprezecimile Cupei României, după ce au trecut de FC Păuşeşti Otăsău (2-1)

Măgura Slătioara a mai avansat o etapă în faza judeţeană a Cupei României, după ce a dispus duminică, 10 decembrie, pe teren propriu, de FC Păuşeşti Otăsău, în sferturile de finală ale acestei competiţii. Jucătorii din comuna administrată de Sorin Romcescu s-au impus cu scorul de 2-1 (după 0-0, la pauză).

Echipa învingătoare a terminat meciul în inferioritate numerică

„Meciul a fost unul aprig disputat şi ne bucură că s-a încheiat cu victoria noastră, mai ales că am înfruntat o echipă dintr-un eşalon superior. Datorită plusului de experienţă, cei de la Păuşeşti Otăsău au avut ocazii mai concludente în prima repriză, dar apoi jocul s-a mai echilibrat. În cea de-a doua repriză, am marcat primii, prin Radu Alexie, care a punctat din apropierea porţii, după o fază de atac colectivă şi o centrare bună a lui Marian Prună. Pe acesta din urmă, l-am adus recent de la Prim Stroeşti şi ne bucură că are o atitudine cât se poate de pozitivă la noi. Apoi, adversarii ne-au egalat dintr-un penalti acordat corect de centralul Cătălin Buşi, care a condus meciul impecabil, ca şi întreaga brigadă. După doar un minut de la acea lovitură de pedeapsă, am marcat însă din nou, prin Andrei Romcescu, care a înscris senzaţional, cu un voleu de la 35 de metri! Pur şi simplu, un euro-gol! Până la urmă, am terminat însă meciul în inferioritate numerică, după ce Daniel Radu a încasat un cartonaş roşu în minutul 89. Dar nu pentru o lovitură intenţionată, ci pentru un fault imprudent. Deşi am jucat ultimele şase minute cu un om în minus pe teren, am rezistat cu brio şi ne-am calificat în optimi”, ne-a declarat Sorin Tită, reprezentantul echipei Măgura Slătioara.

Măgura Slătioara, performanţă notabilă în Cupa României

„Vreau să mulţumesc jucătorilor pentru că s-au mobilizat la maximum de această dată şi au fost prezenţi cu toţii la meci. Mai puţin cei patru titulari care sunt plecaţi în această perioadă în străinătate, la muncă. Dacă şi în campionat ne-am fi bazat pe acelaşi efectiv, cu siguranţă că altele ar fi fost rezultatele noastre şi eram mai sus în clasament. Sperăm că din primăvară jucătorii vor avea o evoluţie mai bună şi caracter, în primul rând. Altfel, ţin să mai precizez că ne-a fost greu să revenim pe teren după trei săptămâni de pauză, de când s-a terminat turul Ligii a V-a. Chiar nu ştiam dacă vom mai juca în Cupă. Pentru noi, e o performanţă că am ajuns până aici. În ultimii ani, nu am mai ajuns atât de departe în Cupa României. Vom demonstra în continuare că putem să evoluăm şi la un nivel mai înalt”, a adăugat oficalul de la Slătioara. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button