Politica

PNG loveste din nou… la imagine

PNG loveşte din nou… la imagine

Bineînţeles că acest număr avem subiecte şi de la PNG, formaţiune care şi în săptămâna precedentă a fost darnică în acţiuni politice. Organizaţia de la Vâlcea a Partidului Noua Generaţie, condusă de omul de afaceri Traian Grănişteanu, a absorbit filiala din judeţul nostru a Partidului Popular, structură condusă de psihologul Adrian Sandu, iar la nivel central de Corneliu Ciontu. Acesta din urmă va deveni prim-vicepreşedinte al PNG. În urma absorbţiei, PNG are un reprezentant în Parlament, în persoana lui Ciontu. El a fost ales parlamentar pe listele PRM, iar apoi şi-a înfiinţat propria formaţiune politică, desigur, după o ceartă cu scântei avută cu Vadim. Corneliu Ciontu a declarat că s-a îndreptat spre partidul lui Becali pentru că este singura formaţiune cu o reală doctrină naţional-creştină, gazda sa timp de o zi, Traian Grănişteanu,  adăugând că PNG „vrea să facă politica bunului simţ şi a bunei credinţe”. „Ştiu foarte bine că filiala Vâlcea a PNG este cea mai puternică din provincie şi de aceea am ales să vin să oficiez împreună cu domnul Grănişteanu fuziunea dintre cele două organizaţii. A contat şi omenia liderului PNG, Gigi Becali. Dorim să facem o politică de bun-simţ, cu oameni credibili şi loiali. Am observat că înscrierea în Partidul Noua Generaţie nu se contează pe cantitate, ci primordială este calitatea oamenilor. Scopul nostru este să ajungem la guvernare şi vă asigur că îl vom realiza. Trebuie să obţinem un procent care să oblige celelalte partide să ţină cont de noi”, a afirmat Ciontu. În acest moment, Partidul Popular are 20 de organizaţii în judeţ, aflate sub conducerea preşedintelui Adrian Sandu, majoritatea dintre ele dându-şi acordul de a trece în rândurile PNG-ului. Liderul PNG Vâlcea, Traian Grănişteanu a spus că reprezentanţii Partidului Popular vor fi cooptaţi în forurile de conducere ale organizaţiei vâlcene. „Adrian Sandu va fi numit vicepreşedinte al PNG Vâlcea. Este psiholog de profesie şi chiar aveam nevoie de un om cu experienţa lui Adrian Sandu printre noi. Sunt sigur că vom face treabă bună”. Ca în fiecare week-end, şi duminică, 27 august, Traian Grănişteanu, liderul PNG – filiala Vâlcea a fost prezent la adunări sau manifestări din teritoriu. De această dată, el a făcut o vizită în oraşul Băbeni, unde a participat la sărbătoarea „Izvorul Dorului”, aflată la a  35-a ediţie. Pentru a cinsti cum se cuvine acest eveniment, Grănişteanu a organizat o masă pentru băbenari şi a stat de vorbă cu aceştia pentru a afla problemele cu care se confruntă. „Oamenii din Băbeni au fost plăcut surprinşi de prezenţa membrilor PNG printre ei şi au venit la noi în ideea de a ne cunoaşte mai bine, dar şi de a-şi descărca păsurile. M-a impresionat ospitalitatea edililor din Băbeni, care, de la primar şi până la preot, au primit îmbrăcaţi în costume tradiţionale lumea venită la această sărbătoare”, ne-a precizat preşedintele Traian Grănişteanu. Astfel de comportament în politică face ca PNG să înregistreze rezultate din ce în ce mai bune în sondajele de opinie, în ultima perioadă depăşind pragul electoral de 5 %. Recent, în ultimul sondaj CURS, Becali a fost considerat cel mai sincer dintre liderii partidelor politice, primind nota 5,56 la acest capitol. El i-a surclasat pe Emil Boc, Mircea Geoană, premierul Tăriceanu şi C.V. Tudor.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button